Mihai Ungureanu şi familia celebrului dansator – Anatol şi Lilia Ungureanu

Anatol şi Lilia Ungureanu sunt părinţii celebrului dansator de 12 ani, Mihai Ungureanu. Cuplul are şi o fetiţă, pe nume Alexandra, care împărtăşeşte aceeaşi pasiune pentru dans. Copiii sunt universul lor şi cei care îi fac să zâmbească cu orice ocazie. Mihai şi Alexandra sunt cei mai importanţi în ”ecuaţia” familiei Ungureanu. Cum percepe micul dansator celebritatea la vârsta lui, care este cel mai important premiu de până acum, dar şi despre noua sa pasiune, jurnalismul, am discutat cu Mihai şi mămica lui.

Image may contain: 1 person

Dna Ungureanu, sunteţi mămică de vedete. Copii Dvs sunt dansatori remarcabili. În familia Ungureanu, dragostea pentru dans de unde se trage?

L.U. Vedetă — prea puternic spus! (zâmbeşte) Mihai şi Alexandra sunt copii care   muncesc şi obţin rezultate datorită perseverenţei sale.

Atât eu, cât şi soţul suntem mari admiratori ai dansului sportiv, deşi, nu l-am practicat niciodată. Mihai, de mic copil a manifestat aptitudini pentru dans, mai târziu, datorită antrenorului Alexandr Hudorojcov, această pasiune a crescut la maxim. Acum Mihai nu-şi închipuie viaţa fără ringul de dans, la fel şi Alexandra, nu vrea să rămână în urmă de fratele mai mare.

Ce meserii aveţi Dvs şi soţul? Au tangenţe cu arta?

L.U. Ambii  suntem jurişti şi nu avem nicio tangenţă cu arta.

La ce vârstă aţi descoperit vocaţia pentru dans la Mihai şi Alexandra?

L.U. Primii paşi în lumea dansului i-au făcut la trei ani, la clubul de dans sportiv ”Gloria”. De acolo şi a pornit totul.

Cine din părinţi a venit cu propunerea de a implica copiii în arte?

L.U. Atât eu, cât şi soţul ne-am dorit acest lucru şi ne-am asumat responsabilitatea să îi susţinem, cu paşi mici, dar siguri. Copiii sunt universul nostru, cei care ne fac să zâmbim . Mihai şi Alexandra sunt cei mai importanţi  în ”ecuaţia” noastră familialăJ.

Cum reuşiţi să faceţi totul şi la serviciu, şi să vă ocupaţi de copii, treburi casnice etc?

L.U. Eu sunt cea care în mare parte mă ocup de copii. În prima parte a zilei merg la serviciu, iar a doua jumătate, o dedic copiilor. Avem un program bine organizat, astfel ne străduim să le reuşim pe toate.

În afară de dans, Mihai  şi Alexandra practică şi alte tipuri de sport?

L.U. Desigur. Ei practică dansul şi acrobatica. Mai mult, Mihai merge şi la sala de forţă. Copiii fac ore de engleză şi canto. În timpul liber, adoră jocurile la computer, se plimbă cu bicicleta, rolele, se întilnesc cu prietenii şi savurează timpul la maxim.

Mihai, eşti pasionat şi de jurnalism. Este prima ta experienţă în calitate de reporter?

Mihai Prezint rubrica „Copil cu Stil”, la un post de televiziune pentru copii de la noi. În fiecare săptămână, alături de alţi copii, trec prin anumite schimbări de look. Este prima mea experienţă în calitate de reporter, dar rezultatul e unul pe măsura aşteptărilor. Sunt foarte mulţumit de această activitate la TV. M-a ajutat mult şi experienţa pe care am trăit-o la concursul din Ucraina, acolo unde am oferit mai multe interviuri, dar şi în ţară. Jurnalismul e ceva nou pentru mine, sper să fac faţă provocării şi să cresc în acest domeniu.

Image may contain: 3 people, people smiling, people standing, shoes and indoor

Turneele peste hotarele ţării sunt destul de frecvente. Nu te obosesc?

Mihai Nu, ele sunt o plăcere pentru mine. Ador să călătoresc!

Dar calitatea studiilor nu suferă din această cauză?

L.U. Programul de activităţi  al copiilor e supraîncărcat, dar punem accent şi pe calitatea studiilor. Rezultatul e unul pozitiv.

Care este cel mai important premiu de până acum, al dansatorului Mihai Ungureanu ?

Mihai Marele premiu al show-ului televizat ”Танцуют все”, este una dintre cele mai frumoase experienţe ale mele. A fost un concurs mult mai semnificativ decât celelalte, fiind jurizat de catre coregrafi cu renume. Am avut ocazia să cunososc o mulţime de dansatori cu o carieră în spate, profesionişti în meseria pe care o fac. Mai mult, concursul m-a ajutat să mă dezvolt multilateral. Am reuşit să învăţ coregrafii noi, dar şi să însuşesc alte stiluri de dans. Când s-a anunţat că sunt câştigător, nu îmi venea să cred, emoţiile m-au depăşit. Abia acum conştientizez şi mă bucur pentru această realizare.

Image may contain: 1 person, smiling, dancing, on stage, standing, shoes and basketball court

Mihai, ce înseamnă pentru un dansator fiecare trofeu obţinut?

E o nouă etapă trecută cu brio, dar şi o creştere profesională.

Dna Lilia, cât de mult se indispun copiii când norocul este mai puţin de partea lor?

L.U. Motivaţia este importantă. În aceste situaţii, copiii devin mai puternici şi tind să lucreze, să obţină rezultate în ceea ce fac. De fiecare dată, încearcă să-ţi pună un scop şi să-l realizeze.

Mihai, timp de mai mulţi ani, ai format un cuplu în scenă cu Ionela Ţăruş. În ce relaţii sunteţi acum – colegi, prieteni, amici?

A fost o experienţă frumoasă pentru ambii, cred eu. Cu Ionela suntem colegi de liceu.

Acum câţiva ani ai făcut şi un duet cu Bety. Cariera solo pentru tine, rămâne un hobby sau revii la ea mai târziu?

La moment muzica e un hobby pentru mine. Fac ore de canto, vedem mai târziu. (zâmbeşte)

Proiectele de orice gen, muzică, dans, sport, necesită investiţii financiare pe măsură. Cum faceţi faţă acestora?

L.U. O carieră în lumea dansului şi a muzicii presupune nu doar dorinţă, efort şi sacrificii, dar si mulţi bani. Totuşi, sper că acest aspect nu va fi un impediment să mergem mai departe.

Mihai, trofeele obţinute te fac să te simţi mândru de succesele tale? Cum percepi celebritatea la vârsta ta?

Nu sufăr de fenomenul celebrităţii. Sunt situaţii când sunt recunoscut în stradă, dar mă comport obişnuit.

Image may contain: 1 person, close-up

Cum sunt emoţiile culminante în familia Ungureanu?

Mihai Sunt fireşti, cu fluturaşi în stomac! Nu avem dificultăţi, urcăm pe trepte noi şi acumulăm noi experienţe.

Mihai, ce părere ai despre posibilităţile de dezvoltare ale copiilor în showbizul de acasă?

Mihai Cu părere de rău, în Moldova posibilităţile de dezvoltare practic lipsesc. Showbizul e unul mic şi prea puţin dezvoltat. Aceasta e realitatea.

Dna Ungureanu, cât de departe vă doriţi să ajungă copiii Dvs?

L.U. Ne dorim să-i vedem fericiţi şi liberi, ascultători şi exemplari, deştepţi şi creativi, cu mai multe oportunităţi de a-şi dezvolta hobby-urile, cu un viitor asigurat aici în ţară, muncind cu plăcere, pasiune şi multă inspiraţie, ci nu de nevoie.

Care este motto-ul familiei Ungureanu?

L.U. Copiii ne motivează să ne trezim cu bună dispoziţie dimineaţa, iar seara, să ne culcăm obosiţi, dar împăcaţi.

Image may contain: 8 people, people smiling, people sitting and christmas tree

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *