Șase localuri din Capitală au primit amenzi pentru nerespectarea legii antitutun

Legea antitutun, care a intrat în vigoare de la 31 mai curent, este în proces de implementare, însă nu toți agenții economici se conformează prevederilor.

Astfel, în lunile iunie și iulie șase localuri din Chișinău au primit amenzi în valoare totală de 14 mii de lei, potrivit Moldpres.

Un raport al Centrului de Sănătate Publică din Chişinău arată că, în lunile iunie şi iulie curent au fost efectuate peste 1300 de controale planificate şi circa 1100 de controale inopinate.

„Verificările s-au desfăşurat în locaţiile de alimentaţie publică, instituţiile de educaţie, întreprinderile de producere şi prestări de servicii şi comerţ. Au fost identificate peste 160 de încălcări, fiind emise trei hotărâri de suspendare a activităţii”, se menţionează în document.

Amintim că, Legea antitutun a intrat în vigoare la 31 mai curent. Con­form acesteia, fumatul va fi interzis în mai multe spații publice din Republica Moldova. 

Pachetul cu legi anti-tutun prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise şi semi-închise, la locul de muncă, în transportul public, în spaţiile publice deschise administrate de instituţiile medico-sanitare şi de învăţământ. 

Sursa: unimedia.info

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *