Leenah D. -­ Un nou proiect muzical promovat de EL Radu

Piața muzicală din țara noastră s­a mai îmbogățit cu un copil talentat la nivel de muzică. Se numește Leenah D. (Lina Doglea), vine din raionul Florești, localitatea Ciutulești. La vârsta de doar 11 ani, a pășit cu dreptul în lumea mondenă autohtonă, realizând o piesă de debut cu interpretul și producătorul EL Radu și echipa acestuia. Piesa se numește «Crede» și, din spusele lui EL Radu, piesa va avea și un videoclip în această primăvară, filmat în România. Mai multe detalii vom afla la momentul potrivit.

Mica vedetă vrea să calce pe urmele Alinei Eremia sau Nicole Cherry ­ aceste două dive ale showbizului de peste Prut au inspirat­o mereu. În prezent, Leenah D. mai face ore de vioară și canto la Școala de Arte «Nicolae Sulac» din orașul Florești.

Din spusele producătorului, Leenah D. are toate șansele să devină un proiect muzical de succes, întrucât întruchipează toate calitățile pe care ar trebui să le aibă o viitoare interpretă de calibru.

EL Radu & Leenah D

EL Radu a adăugat: «Am descoperit­o întâmplător, la un Festival Internațional de Muzică care s­a desfășurat în octombrie, anul trecut, la Ungheni. Eram membru al juriului, alături de Rodica Roșioru, Angela Cabari­Roșcovan. Ea a reușit să mă impresioneze, ulterior am discutat cu părinții și le­am propus o colaborare».

Piesa a fost lansată în premieră zilele trecute la emisiunea «O Seară Perfectă», difuzată la postul TV ”Acasă în Moldova”.

 

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *