În urmă cu 20 de ani și-a dedicat viața teatrului. A fost actor și regizor la teatrul „Eugene Ionesco”. Apoi a colaborat cu „Teatro di Castalia” din Italia. Iar, în 2007 a fost numit director artistic la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” – funcția pe care o deține pînă în prezent.
A montat zeci de spectacole, în care a evoluat ca actor. Are în palmares mai multe premii naționale și deține titlul de Maestru în Arte. Vorbim cu Alexandru Cozub.
Unii zic că talentul este ceva cu care te naști. Dumneavoastră v-ați născut actor?
Adevăr spun unii – actor te naști. Dar trebuie să lucrezi asupra talentului – lenevia îl ucide, indiferent de domeniul în care activezi. Dar, odată ce devii actor profesionist, devii bolnav de lumea teatrului. Am încercat de cîteva ori să las meseria din motive financiare sau cînd eram istovit din cauza repetițiilor îndelungate. Dar, de fiecare dată, m-am întors.
Deci “boala” nu se tratează?
Actorii, deși, își schimbă foarte des ipostazele de dragul rolurilor, sunt persoane fidele teatrului. Majoritatea nu își închipuie viața în afara lui. Și anume din cauza emoțiilor trăite pe scenă – fiind actor le iei cu carul. Emoțiile te hrănesc. De aceea printre actori nu veți găsi oameni cinici, săturați de viață – chiar dacă sunt extenuați și nu duc o viață de lux, așa precum actorii de peste ocean.
În septembrie la Chișinău a avut loc reuniunea teatrelor naționale românești – un festival inedit. Care este impactul evenimentului în epoca actuală, cînd tinerii nu prea merg la teatru?
În primul rând, evenimentul este unul rezultativ pentru noi, actorii. Artiștii din Sibiu, Craiova, Iași și alte orașe au prilejul de-a face schimb de experiență în cadrul acestei reuniuni. Sunt în teatru de 23 de ani, dar de fiecare dată aflu ceva nou.
Mai mult, sălile sunt arhipline nu doar în timpul festivalului, dar și în cadrul stagiunii teatrale, iar tinerii spectatori își fac tot mai mult prezența la teatru.
Totuși, cum a evoluat lumea spectatorului timp de 23 de ani? Și care este misiunea teatrului contemporan?
Refuz să cred că a trecut aproape o pătrime din secol(zîmbește)! Dar, spectatorul nu s-a schimbat. Actorii își interpretează rolurile în aceleași spectacole de zeci de ori, și – de fiecare dată trăirile sunt diferite. Cel care ne privește din sală trăiește și el emoțiile actorilor și nu se satură să revină la teatru. Schimbul de energie este ceea ce ține spectatorul și actorul într-o strînsă conexiune, indiferent de perioada în care ne aflăm.
Teatrul are misiunea de a sensibiliza oamenii, ca ei să devină mai buni, mai emotivi și să se iubească. Dar fiecare spectator percepe mesajul profund în felul său, în dependență de etapa vieții pe care o trăiește, de nivelul său de dezvoltare intelectuală. Nu există doi oameni care ar înțelege spectacolul la fel.
Nu orice actor devine regizor și apoi – director artistic. Ce ați întreprins ca să evoluați în carieră?
Trecerea de la ipostaza de actor la cea de regizor este o evoluție în carieră, dar, în același timp și o creștere a responsabilității. Motivul acestei decizii este faptul că îmi place să regizez. Nu toți actorii își doresc să devină regizori.
Actoria mi-a pus un background bun. La un moment dat, am simțit necesitatea de a evolua în profesie, pentru a o îmbrățișa pe deplin. De atunci, nu mai joc în scenă. Primesc o satisfacție enormă, cînd actorii doresc să joace în spectacolele mele. Și cînd spectatorul apreciază…
Aprecierea este cel mai important lucru de care are nevoie o ființă umană. În acest context, țin să vă mulțumesc pentru spectacolul ”Casa Mare” de Ion Druță. Un spectacol care m-a cucerit. Cum v-a venit ideea de a regiza acest spectacol, de a-l readuce în scena teatrului ”M.Eminescu”?
Mă bucur, că v-a plăcut. Vă mai așteptăm la teatru! Piesa „Casa Mare” abordează o temă destul de actuală – relaţiile dintre oameni şi valorile general-umane. O astfel de piesă ar face cinste oricărui teatru şi oricărei dramaturgii naţionale. Premiera spectacolului a avut loc în luna mai și ne-am dorit, ca însuși scriitorul Ion Druță să fie prezent în cadrul acesteia. Mă bucur că Dumnealui a acceptat invitația și a apreciat la maxim spectacolul și actorii din distribuție.
Într-un interviu ați afirmat că e greu să faci spectatorul să plângă, dar şi mai greu – să râdă. Este comedia un gen mai sofisticat decît drama?
Este greu să faci spectatorul să plângă, dar şi mai greu – să râdă. Spectacolul dramatic reflectă mai mult o stare de tăcere. Spectatorul poate să plîngă în interior – reacția lui nu este vizibilă. În cazul comediei, reacția publicului nu trebuie să se lase prea mult așteptată, în caz contrar, spectacolul pică. Pentru a face o comedie de succes trebuie să simți extrem de bine punctele “slabe” ale oamenilor. Să fii un păpușar de emoții.
Nu vă întristează faptul că oamenilor de azi le plac glumele mai dure, gen Comedy?
Umorul profund și fin nu-și pierde niciodată din șarm și nici audiența. Glumele care se fac în cadrul Comedy Club au un alt tip de spectator care face parte dintr-o altă nișă. Eu sunt adeptul unui umor mai fin.
Uneori, artiștii de teatru formează cupluri – așa a fost în cazul dumneavoastră și a soției, actrița Margareta Pîntea. După mulți ani de căsnicie, cu experiență de cuplu, le-ați recomanda unor eventuali actori îndrăgostiți să se căsătorească?
Ce poate fi mai frumos ca dragostea? Dacă se iubesc, sunt obligați să o facă (zîmbește). Ba, mai mult – oamenii care vin din același domeniu împărtășesc aceleași valori, deci pot comunica din priviri. Cel puțin, așa este în cazul nostru cu Margareta. Sunt fericit că soția mea este actriță și nici nu-mi imaginez cum ar fi fost dacă era din alt domeniu.
Presupun că, oriunde nu ați fi, vorbiți doar despre teatru…
Ne place să discutăm despre teatru în incinta lui, iar acasă ne deconectăm de această lume.
Aveți împreună cu Margareta trei copii. Care sunt așteptările dumneavoastră față de ei?
Misiunea unui părinte este să petreacă cît mai mult timp cu copiii și să le altruiască dragostea față de frumos. Nu țin neapărat să se facă actori. În copilărie, au petrecut mult timp cu noi în culisele teatrului și ideea de a se face actori nu-i încîntă (zâmbește).
Ce vă face fericit?
Sunt fericit atunci, cînd ceea ce fac are priză la public. Căci, ce așteptări are spectatorul de la actori?! Sa nu fie mințit. Sau, cel puțin, să fie mințit frumos (zîmbește).
Jurnalist: Xenia Bugneac
