Impactul devastator, pe care anumite aspecte ale spațiului virtual îl exercită asupra copiilor, determină specialiștii din domeniu să cerceteze problema, să tragă un semnal de alarmă, să ofere sfaturi utile părinților și soluții eficiente pentru a-și proteja copiii. Deoarece identificarea cauzei unei probleme presupune să atingi mai mult de jumătate din reușita soluționării ei, iar ca să înțelegi cum a apărut un conflict trebuie să-i identifici mecanismele de dezvoltare, să-i afli detaliile practice, mai mulți specialiști din domeniu au recunoscut, în mod indirect, că au fost curioși să afle ce se ascunde în spatele unor așa-zise ,,jocuri ale morții” de pe internet, care perindă pe rețelele de socializare.
Cu atât mai mult, trebuie să recunoaștem, până acum, mulți dintre părinți nu aveau habar de aceste aspecte urâte de pe internet, chiar dacă ele au mișunat constant prin fața adolescenților, mult prea informați despre acestea. În situația creată, este firesc ca adulții înșiși să devină extrem de interesați de detaliile din spatele acestor jocuri ciudate, pe care specialiștii le atribuie fenomenului de manipulare psiho-emoțională prin mediul online.
Pentru a cerceta îndeaproape problema, psihologul Adriana Boros, cofondator la Clubul Parintilor Constienti, și-a dorit să afle, la modul practic, ce cunosc niște adolescenți curioși, bine-informați, lucizi despre jocurile sinistre care circulă în spațiul virtual și iată ce a aflat atunci când a inițiat o discuție deschisă cu ei.
,,Am vorbit cu nepoții mei adolescenți, (de 15 și 18 ani), despre balena albastra. Știau de acest joc cu mult înainte ca noi adulții să avem habar despre ce se întâmplă. Sunt video pe youtube despre cum se joacă, ce se întâmplă acolo. Au studiat, s-au uitat. Știu despre adolescenții care se sinucid. Faptul că ne ascundem în birouri, nu rezolvă nimic. Mi-au demonstrat teoria că nu mediatizarea pe facebook sau în presă îi aduce pe copii în contact cu acest joc. Ce am înțeles eu de la ei?
– există deja foarte multe ajutoare ale celui care a creat jocul, camere pe rețelele de socializare în care se întâmplă tot felul de lucruri (dacă e adevărat, nu știu, dar ei asta știu);
– când i-am întrebat de ce cred ei că se întâmplă asta, mi-au spus că acei copii care ajung să se sinucidă sunt sensibili și ei cred că este vina părinților – pentru că nu au văzut semnele (acolo în joc la un moment dat este instrucțiune să te tai cu lama pe mâini). Ei spuneau că nu înteleg cum părinții nu au văzut mâinile copiilor, faptul că se trezesc la 4 dimineața, că ascultă nu știu ce muzică etc…, foarte interesantă perspectiva lor;
– mi-au spus că jocul este o tâmpenie și că nu au încercat să joace, dar au fost curioși să studieze ce presupune și stiu tare bine toate detaliile;
– de la ei am aflat că cei care se sinucid sunt amenințați înainte că dacă nu fac asta, cei dragi lor vor suferi.
– am aflat că la unul dintre ei a fost un psiholog la școală. Nu stiu cine este, dar mi se pare total aiurea să faci o întâlnire cu copiii și să vorbești doar tu. Și să le povestești despre cât de nebun e cel care a facut acest joc… Asta nu este nici prevenție, nici intervenție, dragilor.Am purtat discuția lejer. Și am simțit că doresc să vorbeasca despre asta mai mult. Așa că vom mai discuta. I-am lăsat să îmi spună ce vor ei, despre acest subiect. Nu m-am apucat să îi învăț nimic. Că deocamdată nu am ce. Viziunea lor este poate mult mai sănătoasă ca a multor experți”.
Potrivitul psihologului Adriana Boros, discuția deschisă pe care a avut-o cu adolescenții i-a părut interesantă din perspectiva viziunii lor, întrucât conversația a fost un moment de încurajare care vine să accentueze ideea că, atunci când relațiile sunt „clădite” frumos în sânul unei familii, iar copiii înțeleg că părinții sunt, undeva acolo, ca să îi ajute și să îi protejeze, vigilența lor îi poate salva. ,,Am văzut un parteneriat sănătos pe care ei îl înțeleg și de care simt că au nevoie pentru a naviga în această lume”, susține psihologul.
Pe de altă parte, Tatiana Buianina, fost specialist la Centrul Internațional ,,La strada”, dezvăluie detalii dintr-un alt caz, cu care experta s-a confruntat în activitatea sa profesională:
,,Am avut ocazia să studiez aproximativ 500 de pagini, o conversație (predominant nocturnă) a unei fetițe de 14 ani cu un tânăr de 21 ani, jumătate din discuție adulțul încuraja copilul să dezvolte atitudine negativă față de părinți (divortați). Ambii părinti s-au implicat pentru a susține copila, au ajuns să și discute cu abuzatorul, orice încercare a părinților de a restricționa comunicarea erau interpretate indirect ca egoism, refuzul de a acorda libertate copilului (argument adaugător pentru a pleca de acasă); în cazul în care părinții intrau în joc, abuzatorul atenționa copilul că aceștia încearcă să fie șmecheri astfel controlând copila (motiv în plus să se separe de părinți prin a pleca de acasă de la părinții nerespectuoși și manipulativi), etc. De asemenea, am ascultat și interviurile cu părinții ai căror copii s-au sinucis, poate unii au fost neglijenți, însă mulți zic că au observat și au încercat să înțeleagă prin ce trece copilul. Anchetatorii ruși ar fi descoperit că abuzatorii virtuali le dădeau copiilor răspunsuri despre ce să zică atunci când sunt întrebați de către adulți despre *zgaraiturile* de pe mână. Mecanismele din spatele jocului sunt subtile, complicate, multi adulți ar nimeri în plasa acestei scheme manipulative.
În viziunea mea, este bine ca atât părinții cât și copiii să fie informați/ învățați să recunoască manipularea psiho-emoțională care se întâmplă în spațiul virtual.
Din materialele avute la dispoziție (conversația on-line) am identificat mai multe strategii de manipulare psiho-emoțională utilizate de individ; scopul manipulării a fost înfrângerea voinței, a gândirii critice a copilului, determinarea la fuga de acasă, era prezentă, indirect, și determinarea spre suicid (argumentul fiind semantic construit tare iscusit). Deoarece copila, inițial, avea relații bune, democratice cu părinții, abuzatorul a depus efort considerabil pentru a înstrăina copila față de părinți, spre sfârșitul conversației, care s-a desfășurat timp de câteva luni, relația cu părinții se afla între 35-70% înstrăinare.
Sursele rusești, despre autorul balenei, citează că una dintre strategii era trezitul la 4:20, individul fiind conștient că oboseala psihică diminuează vigilența cognitivă sporind nivelul de sugestibilitate, etc.
Ar fi prea simplu de a spune că părinții sunt de vină.Sunt de acord cu necesitatea școlii parentale, dar, din experiența care am avut-o în ultimii 5 ani, indiferent de mediul de proveniență (relație cu părinții) virtual orice copil (în particular în jurul vârstei de 13-16 ani) poate deveni victima manipulării psiho-emoționale în spațiul virtual. Cei cu care m-am întâlnit (copii) rareori vor discuta deschis despre relația cu abuzatorul, pentru ei, cei din afara relației, sunt rău-intenționați. Respectiv, apare necesitatea de a învăța copiii cum să recunoască, să reacționeze, să raporteze manipularea psiho-emoțională”, susține Tatiana Buianina.
Specialiștii sunt de părere că ceea ce se întâmplă, la ora actuală, în spațiul virtual, acesta fiind mult accesibil adolescenților, comportă aspecte deloc de neglijat:
,,Manipularea psiho-emoțională virtuală, la modul practic, se produce foarte subtil și complicat. Și de cele mai multe ori intervenția părinților este refuzată și copilul nu pare să poată fi ajutat. Ceea ce eu cred, este faptul că ei sunt așa de rezistenți pentru că acesta este modelul primit până atunci. Nu poți să te aștepți să oferi un model care să fie utilizat doar de tine, dar dacă e utilizat de alții copilul să refuze. Pentru că, se știe, la 14 ani are loc o mutare a autorității. Copilul caută mediul extern, dintr-o dorință firească de a se desprinde de părinți. Acest model este transmis inconștient. Prin acțiuni care ni se par la început nesemnificative, dar care luate împreună modelează o anumită percepție a realității”, susține psihologul Adriana Boros.
,,Care sunt caracteristicile emoționale ale acestor copii? Pentru că eu nu cred că oricine poate deveni victima unui abuz online. Cred că această viziune ne oferă o anumită fugă de responsabilitate. Pentru că nu poți evalua relația cu părintele doar uitându-te la ce se întâmplă acum. Cel puțin, psiho-neurologia deja recunoaște impactul major al relaționării în primii 7 ani de viață și modul în care se construiește atunci viziunea asupra lumii, începe să se materializeze în adolescență. Și această susceptibilitate la manipulare posibil că vine de acolo. Din perioada aceea, în care am stabilit cum funcționează autoritatea, când am făcut anumite alegeri de gestionare a situației. Atunci când, prin comportamentul nostru, am anihilat barometrul intern, moral al copilului și i-am luat locul. Gândirea critică, inteligența emoțională, toate își au originea acolo. În interacțiunile primare. O familie, este important să fie funcțională și din punct de vedere psiho-emoțional, nu doar al normelor sociale”, mai adaugă expertul.
Având în vedere că au apărut multe discuții despre cum ar trebui să comunice părinții cu adolescenții, dar și ce ar trebui să facă adulții pentru a le oferi sprijin copiilor, specialiștii în psihologie Adriana Boros și Polina Hapco au realizat un material în care enunță mai multe direcții importante de comunicare cu copiii.
Important! Independența nu se măsoară în cât de departe stă copilul adolescent de părinte, dar se măsoară în cât de capabil este copilul să analizeze critic situațiile, să ia decizii conștiente și cât de capabil este să își gestioneze stările emotive.
Cum vorbim cu adolescentul din casa noastră?
De ce unii copii sunt parcă mai predispuși către situații periculoase și stări depresive?
Specialiștii Adriana Boroș și Polina Hapco își manifestă certitudinea că mulți dintre părinți vor găsi utile sfaturile practice și directivele prezentate în articol. Află toate detaliile pe parinticonstienti.com.
