Peste 40 de companii moldoveneşti au primit dreptul de a exporta pe piaţa Federaţiei Ruse fructe în stare proaspătă. Anunţul este publicat pe pagina electronică a Serviciului federal pentru control veterinar şi fitosanitar al Rusiei (Roselhoznadzor).
Roselhoznadzor precizează că acest drept a fost acordat cu titlu de experiment, sub garanţia Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, după vizita recentă a experţilor ruşi în Republica Moldova.
Companiile au primit dreptul să exporte pe piaţa rusească mere, pere, gutui, cireşe, vişine, prune, caise, piersici şi nectarine în stare proaspătă.
Sursa: deschide.md