Părinții cu copii de vârstă preșcolară sunt îndemnați să participe la seminarul de informare.
În cadrul Școlii părinților ,,Arta de a fi părinte” cu tematica: ,,Ne îngrijorăm despre ce ar putea deveni în viitor un copil, dar uităm că el este cineva în prezent”. Seminarele se vor desfășura în fiecare sector al capitalei, fiind organizate de către Centrul psiho-socio-pedagogic din cadrul Direcției municipale educație, tineret şi sport, transmite IPN.
Fiecare copil se dezvoltă diferit. Părintele, prin tot ceea ce face, contribuie la creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului. Prezența la seminar are ca scop întâlnirea cu generația actuală de părinți pentru promovarea parentingului personalizat. Cu informații și răspunsuri la întrebările participanților vor veni în cadrul seminarului reprezentanți ai Primăriei municipiului Chișinău, reprezentanți ai Direcției generale educație, tineret și sport, psihologi, logopezi din cadrul Centrului psiho-socio-pedagogic.
Participarea la seminar este gratuită. Doritorii pot veni direct, dar pentru o organizare mai bună, se recomandă înregistrarea în prealabil la numerele de telefon: 022-276-667, 069312900, 068792382. Informații cu privire la data, ora şi locul seminarelor în sectoare pot fi accesate aici.