Sandra Veisa este un nume nou în lumea mondenă, ce debutează cu piesa și videoclipul „Complicată”.
Originară din Republica Moldova, localitatea Mileștii Mici, tânăra își face studiile în Londra, la London College of Music, însă, din spusele ei, a început să exploreze orizonturile muzicale încă de pe băncile liceului „Spiru Haret”. Timp de patru ani a fost membră a corului „Allegro”, condus de bine-cunoscutul dirijor și profesor de muzică, Maestrul Ștefan Caranfil.
A ales să colaboreze cu o echipă din România pentru a lansa atât piesa, cât și videoclipul „Complicată”. Tânăra artistă susține că a lăsat în noul produs o parte din sufletul ei și că este extrem de mulțumită de colaborarea cu Gaby Jeanu, Mihai Marinescu și, mai ales, cu actorul Eduard Anghel, cel care a jucat rolul central masculin în videoclip. Filmările au durat circa 24 de ore și au avut loc la Bușteni, lângă Brașov.
Împreună cu echipa din spatele proiectului, Sandra Veisa a ales să facă dubla lansare chiar în ajun de ziua ei. Petrecerea a fost organizată weekendul trecut într- un restaurant din Chișinău, unde au fost prezenți mai mulți artiști din Moldova, printre care Serj Kuzenkoff, Roxana, Diana Grigor, EL Radu, Tatiana Heghea, Maxim Zavidia, Liana, Samir Loghin, Ionela Covali și alții.
Tânăra interpretă promite că în această primăvară va mai veni cu surprize muzicale.