România va acorda Republicii Moldova o finanțare nerambursabilă de 550.000 de euro

Guvernul României va acorda Republicii Moldova o finanțare nerambursabilă de 550.000 de euro, în vederea elaborării proiectului tehnic detaliat pentru lucrările de construcție a gazoductului Ungheni — Chișinău, potrivit unui Memorandum aprobat în ședința de miercuri a Executivului.

Suma va fi alocată în baza Acordului dintre guvernele celor două țări privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova.

Finanțarea nerambursabilă de 550.000 de euro este destinată fazei a doua a construcției gazoductului care interconectează sistemele de transport gaze naturale din România și Republica Moldova.

«Implementator/ beneficiar al acțiunilor care urmează să fie derulate va fi Vestmoldtrans, operatorul de transport gaze naturale din Republica Moldova, iar executant — Transgaz, operatorul român de transport», se precizează în comunicatul citat.

Agerpres

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *