La data de 25 mai 2017, a fost votat, în primă lectură, proiectul de lege privind interzicerea pungilor de plastic. Potrivit proiectului, agenții economici care nu se vor conforma noilor reguli vor fi sancționați cu amenzi de până la 4.000 de lei, iar pentru persoanele fizice se prevăd amenzi de până la 3.000 de lei. Retragerea de pe piață a pungilor de plastic va fi făcută treptat, astfel, administratorii unităților comerciale vor avea la dispoziție patru ani să se conformeze legii, potrivit unui comunicat de presă.
În prezent, pungile de plastic nu sunt reciclate, ci sunt aruncate împreună cu deşeurile menajere şi transportate la gunoişti, iar la descompunerea acestora – în aer, apă și sol se elimină oxizi de azot și carbon, oxizi ai metalelor grele și alte substanțe cancerigene, ce afectează grav starea mediului și sănătatea populației. Acest proiect are drept scop responsabilizarea agenților economici, dar și schimbarea atitudinii populației față de necesitatea imperativă a interzicerii utilizării lor.
Proiectul de lege este înaintat de fracţiunea Partidului Liberal și are drept obiectiv major diminuarea consumului de astfel de ambalaje la nivel de republică până în anul 2020. Potrivit datelor statistice, anual, un cetățean al republicii utilizează circa 140 pe pungi din plastic sau circa 420 milioane de pungi, în total, per republica.
Ministerul Mediului salută votarea acestui proiect de lege și mizează pe susținerea acestui deziderat din partea deputaților pentru votarea și în lectura a II-a.
Astfel, după intrarea în vigoare a prevederilor Legii privind deșeurile, toate supermarketurile trebuie să le ofere cumpărătorilor alternative: fie folosesc plase biodegradabile, cu inscripția „material biodegradabil” sau „reciclabil”, fie folosesc plase din hârtie care să conțină 40% material reciclat.