Producătorilor de filme franceze le-au interzis să filmeze actorii care fumează

Gestul senzual de a aprinde o ţigară într-o cafenea pariziană, o imagine des întâlnită în peliculele franţuzeşti, ar putea deveni o amintire, după ce ministrul francez al sănătăţii şi-a exprimat intenţia de a interzice fumatul în filme, potrivit ediţiei de duminică a The Telegraph.

Jean-Paul Belmondo cu ţigara sa Gauloise atârnând în colţul gurii în „Breathless” al lui Godard ilustrează perfect aura romantică pe care fumatul o are în filmul francez.

Deşi în prezent numărul fumătorilor este mai mic decât în anii ’60, chiar şi astăzi, peste trei sferturi dintre filmele produse în Franţa înfăţişează fumători, potrivit unei statistici realizate de un senator francez.

Ministrul francez al sănătăţii, Agnes Buzyn, spune că intenţionează să oprească acest lucru, ca parte din planul ei de a „denormaliza” fumatul, viciu care provoacă moartea a 75.000 de oameni, în fiecare an, în Franţa.

„Este ştiut că publicitatea care îndeamnă oamenii să se lase de fumat nu este eficientă”, a spus Agnes Buzyn vineri, adăugând că ar trebui încercate alte metode precum targetarea tinerilor de pe reţelele de socializare sau interzicerea fumatului pe marele ecran.

Agnes Buzyn spune că va discuta în acest sens cu ministrul francez al culturii, care are în atribuţii şi industria cinematografică, şi că, până acum, au fost luate „măsuri” neprecizate pentru a-i determina pe regizorii şi scenariştii francezi să renunţe la reprezentarea fumatului pe marele ecran.

Ministrul a anunţat, în luna iulie, că preţul ţigărilor va creşte de la 6,50 de euro pe pachet la 10 euro în următorii trei ani, preţ care va rămâne încă mult mai mic decât cel din Marea Britanie.

Buzyn a mai semnalat că rata fumatului în Marea Britanie a scăzut de la 30 la 20 de procente în ultimul deceniu, odată cu implementarea politicilor guvernului de creştere a preţului ţigărilor, în timp ce în Franţa, rata fumatului a rămas la 30%.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în Franţa, numărul fumătorilor este cu 50 de procente mai mare decât cel din Marea Britanie.

OMS a îndemnat autorităţile guvernamentale să eticheteze filmele în care se fumează cu „interzis minorilor”, în încercarea de a-i împiedica pe copii şi adolescenţi să se apuce de fumat. Potrivit statisticilor, în 2014, se fuma în 44% dintre filmele de la Hollywood şi în 36% dintre filmele permise tinerilor.

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *