Maria a fost condamnată pentru complicitate la o infracţiune. După ieşirea din închisoare, bolnavă de cancer, împreună cu fiica sa, a fost lăsată pe drumuri. Nimeni nu are faţă de ea nici pic de milă, nici măcar rudele ei. După ce a născut-o pe cea de-a treia fiică, nu a beneficiat de nimic din partea primăriei, nici de indemnizaţie pentru naştere şi creştere a copilului. Se stinge încet cu fata sa de trei ani şi trei luni alături.
Călătoresc spre Voroteţ, Orhei, împreună cu surorile Elena (16 ani) şi Aurelia Olărescu (17 ani) din Gura Galbenă, Cimişlia, fiice mai mari ale Mariei Ambroci, însoţite de secretara consiliului local, Lidia Olărescu. La Voroteţ locuieşte mama fetelor împreună cu cea de-a treia soră, o fetiţă de trei ani. Tinerele se emoţionează, nu o mai ţin minte pe cea care le-a dat viaţă. Au fost lăsate de mici, acum 13 ani, în grija rudelor, mama fiind condamnată în 2005 pentru complicitate la o infracţiune.
Nici tatăl fetelor, Gheorghe Olărescu, nu s-a interesat de soarta copiilor. Acesta locuieşte într-o localitate din preajmă, în concubinaj cu o altă femeie. Până la această vârstă, fetele nu şi-au putut perfecta actele de identitate, în special, din cauza tatălui lor, care nu avea nici el buletin şi refuza să şi le facă.
Dulciuri şi tort pentru mama care le-a abandonat
Ajungem în localitate pe la prânz. Fetele îşi ascund cu greu emoţiile. Privirea lor exprimă tristeţe, bucurie şi curiozitate în acelaşi timp. După mai multe căutări, ajungem la poarta casei în care au trăit primii ani de viaţă, o bojdeucă, împrejmuită cu un gard de plasă şi o portiţă dărăpănată. Îţi poţi da cu greu seama că mai locuieşte cineva aici. În jurul casei se întinde o grădină părăginită. Femeia nu s-a interesat mai bine de 13 ani de soarta fetelor. Nu a întreprins nimic pentru a se întâlni cu ele nici atunci când a fost contactată de autorităţile locale care au informat-o despre problema acestora. Invocă lipsa banilor.
La lătratul unui câine, apare în pragul casei o femeie plăpândă îmbrăcată în nişte zdrenţe bărbăteşti. Este Maria Ambroci. „Suntem de la Primăria Gura Galbenă. Am venit, după acordul tău, după cum am vorbit la telefon”, i se prezintă funcţionara. Maria ne invită în casă. Intrăm într-un antreu întunecos, cu duşumeaua acoperită cu ţoluri decolorate. Din antreu intrăm într-o cameră cu geamurile acoperite cu ziare. Ne înăbuşă mirosul de igrasie. Mâinile Mariei, umflate şi crăpate, tremură uşor. „Sunt de acord să semnez documentele, fetele trebuie să-şi continue studiile”, spune ea cu voce stinsă.
Nici tatălui nu îi pasă
Femeia de 37 de ani scoate o copie a buletinului său de identitate, semn că aştepta această întâlnire. „Asta-i casa părinţilor mei. Din 2013, după ce am ieşit de la Rusca, sunt la Voroteţ ”, îngăimează ea. Pe Daria, mezina, a născut-o când era în penitenciar. Tatăl copilului este un consătean de-al ei care nu se interesează de soarta copilului. Maria îşi aminteşte că le-a văzut ultima oară pe Aurelia şi Elena în 2005, când erau „atâtica de mici”.
Secretara primăriei o întreabă de ce nu le vizitează. „Vreau să le văd, dar nu am cu ce merge la ele”, începe să plângă femeia. „Nu am bani pentru nimic. Mi-au găsit cancer la piept, dar nu mi-au făcut operaţie din cauza că nu am avut cu ce să plătesc. Ştiam din închisoare că am cancer… Daria mai este sprijinul meu în viaţă”, spune ea încet.
„Iertaţi-mă, dragul mamei, iertaţi-mă…”
Ieşim afară. Lidia Olărescu îi telefonează şoferului ca fetele să intre în curte. „Le cunoşti? Ele sunt fetele tale, Marie”, îi spune funcţionara, ochii căreia se umple cu lacrimi. Ţinându-se de mâini, Aurica şi Elena intră pe poartă. Emoţionată, Maria le îmbrăţişează fără a putea să rostească ceva. Elena şi Aurica se lasă cuprinse de mama lor pentru prima dată. Şiroaie de lacrimi le inundă obrajii pistruiaţi. „Iertaţi-mă, dragul mamei, iertaţi-mă…”, le şopteşte ea.
Ne reţinem şi noi cu greu lacrimile. Fetele tac. Îi oferă o tortă şi nişte dulciuri. O iau pe Daria pe rând în braţe, o copilă cu ochi albaştri şi părul bălai. Ne interesăm din ce trăieşte şi din ce îşi creşte copila. „Cu ce dă Dumnezeu. Vecinii îmi mai dau de mâncare, mai am un frate care mă ajută uneori”, răspunde Maria.
Ieşim la poartă. Trei femei din ograda de vizavi se uită la noi. „De unde sunteţi!? De ce îmi fotografiezi, fă, copchilul?!”, strigă una bârzoi, cu mâinile în şolduri. Pare beată. Încerc să o conving că nu i-am fotografiat copilul. Celelalte două femei erau în acelaşi hal. Urcăm cu lacrimi în ochi în maşini. Fetele îşi cuprind mama. „Poate că e pentru ultima dată”, spune Lidia Olărescu. „Am văzut-o… şi am iertat-o”, spune încet Elena, fiica cea mai mare, după ce ieşim din Voroteţ. Aurica păstrează tăcerea.
„Merg astăzi la Oficiul Stării Civile din Cimişlia cu pachetul de acte strâns de primărie pentru perfectarea certificatelor de naştere ale fetelor. Peste cinci zile, vor avea primul act de identitate. Mai târziu, perfectăm buletinele de identitate. Ele trebuie să reuşească să înveţe din acest an. Vor să devină cusătorese”, ne spune funcţionara de la primăria Gura Galbenă, Cimişlia.
Primăria Chiperceni sforăie
Timp de trei ani, de când este în libertate Maria Ambroci, potrivit asistentei sociale din comuna Chiperceni, Tatiana Turea, fosta deţinută a fost ajutată o singură dată, în 2013, de Ziua copilului, cu 400 de lei. „Nu a mai primit nimic din cauza că nu are buletin de identitate şi nici viză de reşedinţă”, şi-a motivat decizia funcţionara. Am întrebat-o pe Tatiana Turea dacă s-a întrebat vreodată ce mănâncă Daria, fetiţa de trei ani a Mariei. Funcţionara a tăcut. La grădiniţa din Voroteţ copiii merg doar de la vârsta de cinci ani.
De cealaltă parte, Maria Ambroci spune că are buletin de identitate încă de când a fost încarcerată. A fost la primărie cu buletinul de identitate, dar funcţionarii i-au sugerat să găsească un om cu casă ca să o înregistreze la el. „Nimeni nu vrea, nici măcar rudele”, îmi mărturiseşte femeia.
Ce mănâncă Daria?
Nici primarul nu ştie nimic de soarta femeii şi a fetiţei sale. „Ar trebui întrebat asistentul social dacă a fost înregistrată vreo cerere. Ce să discutăm noi dacă nu este nicio cerere?! Până a merge la Maria Ambroci, trebuia să veniţi la primărie ca să mergem împreună cu asistentul social. Eu, ca primar, nu pot să ştiu ce se întâmplă în cele trei sate. Dar la orice apel adresat în scris am reacţionat prompt. După-amiază (n.r. 13 septembrie), mă străduiesc să ajung în familia dată”, se scuză iritat primarul.
