Fiecare dintre noi poate inspira, admira și dărui: speranțe, șanse, fericire! Pentru că… până la urmă, cu toții avem nevoie de ele. Iată de ce, te invităm să fii alături de Victoria Boțan, o fata talentată care pe 23 aprilie lansează campania de caritate ”Inspiră. Admiră. Dăruiește”.
Tânăra jurnalistă are nevoie de ajutorul nostru. Diagnosticată cu Spina Bifida, Victoria a fost operată la Chișinău abia la vârsta de 15 ani și jumătate, când deja a trecut la mersul în cârje. Tratamentul în Republica Moldova s-a dovedit a fi ineficient pentru a-i schimba cardinal situația, iar în lipsa posibilității de ortezare la noi în țară a apelat la clinicile de peste hotare.
Victoria își dorește să scape de cîrje ca să devină un specialist și mai activ și o mamă de nota zece! Pentru a-și îndeplini visul Vica trebuie să adune suma de 10 mii de euro, necesară pentru consultațiile, investigațiile și ortezarea la clinica ortopedică Royal National Orhopaedic Hospital din Londra.
Și pentru că Vica e o jurnalistă talentată (timp de trei ani a lucrat în calitate de prezentatoare în cadrul câtorva posturi de radio din capitală), o activistă incurabilă și una dintre cele mai Lider-femei din țara noastră, potrivit topului ealider.md, care aduce în vizorul public femeile ce au calități de lider și au obținut succese importante în activitatea lor, ea a decis că ajutorul nostru nu trebuie să vină gratuit, ci pe merit!
Victoria și prietenii ei ne așteaptă pe 23 aprilie, la Propaganda Café, orele 18:30 la cea mai relaxantă seară din aprilie, cu un program artistic de excepție! E originală și a pregătit un program cu film, muzică și poezie aleasă:
1. Film PREMIERĂ
La eveniment vei fi printre primii care vor avea deosebita ocazie să urmărească un scurtmetraj special, despre protagonista serii, film pe care aceasta l-a realizat în colaborare cu o echipă de tineri cineaști al studio-ului CIOfilm.
2. Program muzical gustos-de-tot
După prezentare, Victoria alături de muzicienii invitați (Timur Panteleev – chitară, Alexandru Obîdennik – vioară și Ruslan Ciotu – percuții) va interpreta mai multe cover-uri.
— La eveniment vor evolua interpreții: Cătălin Josan și Xenia Siminciuc
3. Versuri-Universuri
Invitata specială e Ana Tkacenko – actriță Teatrului Național “Mihai Eminescu” va lectura cele mai frumoase versuri ale Victoriei!
Primii 20 de invitați vor fi serviți cu cel mai bun vin roșu oferit cu generozitate de prietenii de la Fautor.
Pe parcursul serii toți doritorii vor putea dona bani în susținerea Victoriei prin intermediul boxelor transparente plasate la Propaganda Café sau procurând bijuterii de la Fleuris expuse spre vânzare la eveniment. Banii colectați din vânzarea biletelor la intrare (30 lei) vor fi direcționați de asemenea pentru tratamentul Victoriei peste hotare.
Visele devin realitate atunci când dăruiești. Vino și tu s-o susții pe Victoria!