În Moldova vor fi interzise țigările cu arome

Noi restricţii în comercializarea produselor din tutun. Vânzarea ţigărilor cu arome, dar şi a celor electronice, care conţin mai mult de două miligrame de nicotină, va fi interzisă începând cu 1 ianuarie 2018. Interdicția este prevăzută într-un regulament privind produsele din tutun şi cele conexe, elaborat de către Cabinetul de miniștri în baza legii antifumat.

Documentul interzice vânzarea tutunului de mestecat, dar şi alte lichide folosite la reîncărcarea ţigărilor electronice.

«Pregătim această hotărâre de Guvern care va da un mediu de previzibilitate pentru producătorii locali şi pentru importatori, să ştie clar că până în 2018 vor exista anumite prevederi, până în 2020 vor exista altele», a menţionat ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan.

Unii locuitori ai Capitalei salută ideea, alţii cred că efectul se va lăsa aşteptat:

«Cred că nu e bine asta. Unele persoane iubesc aceste…şi le e greu să renunţe».

«De ce nu? Mi se pare o idee foarte bună. E mai bine să le scoată şi din chioşcuri, că atunci mai greu vor fi de găsit».

«Cele aromate au substanţe chimice în plus. Vom vedea deja cum va acţiona legea. Poate va scădea rata fumătorilor».

Oamenii cred că această metodă va avea succes în combaterea fumatului:

«O idee foarte bună pentru că atunci când merg copii prin magazine dau întrebări ce sunt? Pentru ce? E mai bine aşa».

«Pot să fie interzise toate. Să dispară cu totul».

«Să interzică definitiv să nu fumeze, pentru că atâta mizerie este prin jur, e straşnic».

«Cum au fumat aşa şi vor fuma».

Potrivit statisticilor, anual, în Moldova, aproape cinci mii de persoane mor din cauza bolilor cauzate de consumul de tutun.

Sursa: publika.md

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *