O tulpină a virusului gripei aviare se răspândește în rândul păsărilor sălbatice din unele state europene, a anunțat miercuri Ministerul Mediului din landul german Baden-Wuerrtemburg, transmite DPA, potrivit Agerpres.
Păsări sălbatice moarte au fost descoperite în landul Schleswig-Holstein din nordul Germaniei, în jurul lacului Constanța (Bodensee), situat la granița dintre Germania, Elveția și Austria, în Elveția și Austria, susțin autoritățile din Baden-Wuerrtemburg. De asemenea, o variantă a virusului H5N8 a fost găsită în Polonia.
„Observăm o epidemie la nivelul păsărilor sălbatice. Avem diferite piese ale puzzle-ului, pe care trebuie să le asamblăm”, a declarat Thomas C. Mettenleiter, președintele laboratorului german care investighează cazurile de gripă aviară.
Oamenii de știință de la Institutul german Friedrich Loeffler au stabilit că există o legătură între moartea unor păsări din nordul țării și virusul H5N8, o tulpină a virusului gripei aviare, a anunțat marți Ministerul Mediului din landul Schleswig Holstein.
În noaptea de luni spre marți a fost detectat virusul H5N8, dar verificarea celor aproximativ 100 de păsări moarte (rațe, pescăruși și o lebădă), descoperite în apropierea a trei lacuri din nordul Germaniei, este încă în desfășurare, a informat Ministerul Mediului.
Această tulpină a virusului gripei aviare, care nu a fost niciodată depistată la om, s-a răspândit în statele din vestul Africii, inclusiv Camerun, Niger și Togo, în ultimii doi ani.
Vineri, Autoritatea Sanitar-Veterinară din Ungaria (NEBIH) a anunțat că a identificat un caz de infecție cu virusul H5N8 la o fermă de curcani din județul Bekes, sud-estul Ungariei, în apropiere de granița cu România.
Organizația Mondială a Sănătății Animalelor (OIE) a cerut celor 180 de state membre, printre care se numără și România, să sporească măsurile de biosecuritate la ferme, piețe și în comerțul cu păsări, pentru a limita răspândirea gripei aviare.