Fenomen astronomic: Luna se află la cea mai mică distanță de Pământ din ultimii 70 de ani

Cea mai mare Super Lună din ultimii 70 de ani se s-a văzut luni, pe tot parcursul nopţii. Faza de Lună Plină s-a produs luni, la ora 15.54, potrivit Observatorului Astronomic Amiral „Vasile Urseanu”.

„Luna s-a aflat în constelaţia Taurus nu departe de două roiuri deschise. Ambele roiuri sunt în strânga Lunii, deasupra fiind Pleiadele, iar sub, Hyadele”, potrivit site-ului astro-urseanu.ro.

Luna s-a aflat în această perioadă la cea mai mică distanţă faţă de Terra de după anul 1948 şi nu se va mai apropia de Pământ la o astfel de distanţă decât abia în 2034.

supermoon

Pe 14 noiembrie, satelitul natural al Terrei s-a apropiat cel mai mult – devenind pe boltă mai strălucitoare şi mai mare – faţă de Terra decât a făcut-o în ultimii 70 de ani.

Fenomenul de Super Lună, denumit şi ”Lună la perigeu”, se produce datorită orbitei eliptice a satelitului natural al Terrei, când acesta ajunge pe orbită la cea mai mică distanţă faţă de Pământ. În acel moment, Luna se află cu 48.280 de kilometri mai aproape de Terra decât atunci când se află la ”apogeu” – punctul cel mai îndepărtat de pe orbita sa faţă de Terra.

Pe data de 15 noiembrie, Luna va fi chiar printre stelele roiului Hyade împreună cu cea mai strălucitoare stea din această constelaţie, Taurus. Deasupra Lunii, pe un cer bun, se pot număra şapte stele din roiul Pleiade sau “Cloşca cu Pui”.

supahmoon

Pe 17 şi 18 noiembrie, Luna va traversa constelaţiile Orion şi Gemini printre stelele mai puţin strălucitoare ale acestor constelaţii.

O nouă întâlnire cu un roi de stele deschis va fi pe 19 şi 20 noiembrie. Luna va trece prin constelaţia Cancer unde se află şi stelele din roiul Praeasepe sau M44.

Pe 19 noiembrie, roiul va fi în stânga Lunii, iar pe 20 noiembrie, în dreapta sus. La miezul nopţii în ambele seri, Luna se va afla spre sud, unde cu un binoclu puteţi observa şi roiul. Pe un cer bun şi nu când Luna este în apropiere, acest roi este vizibil cu ochiul liber.

o-supermoon-facebook

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *