Bibliotecile din Moldova au devenit mai atractive

Ministerul Culturii în parteneriat cu programul Novateca, au lansat în premieră campania de sensibilizare „Ne vedem la bibliotecă!”. Obiectivul campaniei este de a informa cetățenii despre oportunitățile oferite de bibliotecile publice din țară, care au devenit instituții vitale pentru dezvoltarea comunităților din Moldova.

În urma unui proces amplu de modernizare, inițiat în 2012, bibliotecile publice din Republica Moldova se transformă în adevărate centre comunitare, unde fiecare cetățean, indiferent de vârstă, ocupație sau interese, poate beneficia de servicii moderne de bibliotecă axate pe necesitățile proprii, cu suportul bibliotecarului instruit. Pe parcursul campaniei „Ne vedem la bibliotecă!”, care se va desfășura în perioada septembrie-noiembrie 2016, în cele peste 800 de biblioteci publice din rețeaua Novateca, membrii comunității vor putea accesa gratuit internetul și serviciile electronice, participa la instruiri IT și limbi străine, ateliere tematice în domeniul sănătății și agriculturii, activități educative pentru copii și adolescenți, cluburi de interese și inițiative comunitare.

Evan Tracz, directorul programului Novateca: „Prin această campanie, dorim să informăm publicul despre evoluția bibliotecilor publice pe parcursul celor 5 ani de modernizare. Astăzi, bibliotecile oferă oportunități noi și resurse pentru întreaga societate: copii, tineri, adulți și persoane de vârsta a treia. Resursele investite în procesul de modernizare au demonstrat că la fiecare leu investit de autoritățile publice locale, biblioteca generează o valoare adăugată de peste 5 lei în cazul unei biblioteci raionale și 2.30 lei în cazul unei biblioteci sătești. Programul Novateca susține transformarea bibliotecilor în centre comunitare și contribuie la dezvoltarea unor societăți sustenabile.”

Monica Babuc, Ministrul Culturii:„Acum câțiva ani, Fundația Bill și Melinda Gates împreună cu IREX au lansat în Republica Moldova un proiect pilot care viza modernizarea a câtorva zeci de biblioteci publice din întreaga țară. Am transformat acest proiect în unul de țară, care avea ca obiectiv ca peste o mie de biblioteci să fie renovate, modernizate și dotate cu tehnică de calcul modern. Acum încercăm să vindem publicului larg o chestie nobilă: venitul la bibliotecă, pentru că acestea au devenit deja centre culturale multe-funcționale, care oferă servicii diverse pentru locuitorii comunității. Îndemn toată lumea iubitoare de carte să se alăture acestei campanii și „Ne vedem la bibliotecă!”.

Lansarea campaniei a avut loc la biblioteca din comuna Budești, mun. Chișinău, una dintre bibliotecile modernizate cu suportul programului Novateca. Evenimentul a inclus turul serviciilor moderne implementate de bibliotecă, informarea publicului despre procesul de modernizare a bibliotecilor din RM și startul oficial al campaniei naționale de comunicare. La eveniment au participat invitați din domeniul culturii, bibliotecari, oficiali, precum și ambasadorii campaniei „Ne vedem la bibliotecă!”, membrii formației „Akord”.  

Programul Novateca în comun cu Ministerul Culturii invită toți cetățenii să viziteze bibliotecile din localitățile lor. Acolo se întâmplă ceva chiar acum și oricine poate găsi activități pe placul său!

Despre Novateca

Programul Novateca este un program cu durata de cinci ani, implementat de organizația IREX Moldova, cu sprijinul Fundației Bill și Melinda Gates, al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al Ministerul Culturii și are scopul de a transforma peste 1000 de biblioteci publice din Republica Moldova în centre comunitare vibrante și pline de viață, unde cetățenii Republicii Moldova vor putea beneficia de acces gratuit la tehnologii moderne și servicii de bibliotecă proprii necesităților locale, sub îndrumarea bibliotecarilor bine-instruiți și a altor parteneri comunitari. Programul dotează bibliotecile publice cu tehnologii informaționale performante și instruiește bibliotecarii în utilizarea calculatoarelor și dezvoltarea abilităților de lider. Cu îndrumarea bibliotecarilor instruiți și susținerea partenerilor comunitari, cetățenii se bucură de acces gratuit la tehnologii moderne și servicii inovatoare de bibliotecă, în pas cu necesitățile moderne de informare. Începând cu luna iunie 2016, fiecare a doua bibliotecă publică din Moldova a beneficiat de echipament modern și instruiri pentru bibliotecari. În total, peste 800 de biblioteci publice din Moldova au fost dotate cu peste 2700 de calculatoare și tablete, în valoare totală de 3 milioane de dolari SUA.

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *