Australia vrea să înlocuiască pașapoartele cu tehnologia biometrică

Australia vrea să renunțe la pașapoarte și testează înlocuirea acestora cu un sistem de recunoaștere facială, a irișilor sau a amprentelor, anunță Gizmodo. Potrivit oficialilor australieni, citați de The Sydney Morning Herald, dacă rezultatele testelor vor fi satisfăcătoare, călătorii internaționali nu vor mai avea nevoie de pașapoarte în Australia începând cu anul 2020.

Pasagerii din alte țări vor ajunge în Australia și vor ieși din aeroport la fel ca un călător intern. Scopul este acela de a avea 90% din sosiri prin stațiile electronice undeva în 2019-2020. Angajații aeroporturilor ar trebui să se implice doar în cazul unei restricții de călătorie sau a unei probleme tehnice, notează digi24.ro.

Programul „Seamless Traveler” a primt un buget de 94 de milioane de dolari și trebuie să facă procesul de intrare în țară mai eficient. Timp de aproximativ 10 de ani, stații de scanare automată de pașapoarte au fost utilizate pentru aproape 40 de milioane de pasageri. Acestea vor fi retrase în cadrul noului sistem, pe care oficialii speră să-l lanseze într-un program pilot la aeroportul din Canberra, în iulie.

„Capacitatea noastră de a valorifica puterea datelor crește exponențial”, a declarat pentru The Sydney Morning șeful securității de frontieră la Institutul de Politici Strategice australiene, Herald John Coyne.

„Departamentul cere ofertanților să ofere soluții inovatoare pentru a permite călătorilor care sosesc să parcurgă singuri procesul de intrare în țară”, a declarat o purtătoare de cuvânt a departamentului pentru imigrație. Practic, asta înseamnă că o parte din program depinde de sectorul privat. Chiar dacă tehnologia biometrică a înregistrat un progres uriaș, este încă imperfectă și controversată. De asemenea, folosirea acestui tip de tehnologie ridică probleme de natură etică. O țară întreagă care să se bazeze pe elemente biometrice integrate în sistemul său de imigrație ar fi cu siguranță o lovitură puternică dată industriei de profil.

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *