Soția lui Trump a refuzat să locuiască în Casa Albă

Se anunță nori negri de furtună deasupra căsniciei lui Donald Trump? Deși a câștigat postul celui mai puternic om al Americii, cel de președinte, magnatul nu va fi alături de soția lui la Casa Albă. Melania Trump a ales să rămână în New York, scrie click.ro.

Orice femeie și-ar dori să fie soție de președinte american și să locuiască la Casa Albă, dar nu este și cazul Melaniei. Fostul model a decis să rămână în New York și să se dedice mai mult fiului ei, Barron, care a fost destul de stresat în timpul campaniei electorale a tatălui său. Băiețelul de 10 ani este în clasa a IV-a, așa că mama lui a hotărât să stea cu el și să-l lase să termine anul școlar în pace. Cei doi vor continua să locuiască tot în penthouse-ul din Turnul Trump, acolo unde a stat întreaga familie, notează New York Post.

«Melania este foarte apropiată de Barron. Ei au devenit și mai apropiați în timpul campaniei. A fost greu pentru Barron. Melania îl susține pe soțul ei și este de acord să facă orice este nevoie pentru a-și duce la îndeplinirile rolul de Primă Doamnă, dar îi este foarte devotată lui Barron», a declarat o sursă apropiată familiei Trump pentru sursa citată.

Nu este exclus ca Melania și Barron să se mute în Washington DC după terminarea anului școlar, dar acest lucru nu a fost încă plănuit. Pentru un an de studii, familia Trump plătește 40.000 de dolari. Serviciile Secrete îi vor avea în pază pe cei doi membri ai familiei prezidențiale americane. În jurul reședinței lor s-au luat deja măsuri speciale de securitate.

 

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *