În trecut, solist al formaţiei “Noroc”, artistul emerit Ştefan Petrache și-a spus cuvîntul în artă prin maniera unică de a interpreta muzica uşoară. A fost solist şi în ansamblurile ”Orizont”, ”Plai”. Dar legendara ”Noroc” a lăsat o amprentă pe individualitatea interpretului. Totuşi, la un moment dat, a cedat scena în favoarea unei afaceri. Invitat la o ceaşcă de cafea ne-a povestit cum o duce în ziua de azi.
Am o mare plăcere să vă cunosc. Cum se simte Ștefan Petrache?
Sunt trist, pentru că starea mea de sănătate nu-mi permite anumite activități. Ori eu, fiind Taur și holeric de felul meu, mi-i greu să stau pe loc. Pe de altă parte, mă întristează situația actuală din țară. Sunt realist și, totuși, nu renunț la speranța că vom ieși din criză, chiar dacă va fi nevoie de sacrificii.
Ați trăit experiență de neuitat în cadrul formaţiei „Noroc”, care la începutul anilor ‘70 era extrem de populară în Moldova și în Europa. Anii trec, noi ne schimbăm: ce v-a rămas din acea experienţă?
Eu nu am fost doar membru și solist al formaţiei „Noroc”, ci am stat la baza formării acesteia, împreună cu regretatul Mihai Dolgan și Victor Rusnac. După, am format de unul singur ”Plaiul”. A fost o experienţă unică. Am devenit persoană publică – lucru care mi-a permis să deschid multe uși. Statutul pe care l-am căpătat m-a schimbat oarecum, m-a făcut mai responsabil. Am fost primul care a rostit din scenă: “Bună seara doamnelor, domnișoarelor și domnilor” la primele concursuri de “Miss”.
Cum este “gustul” celebrității?
Am venit în formația ”Noroc”, atunci cînd publicul era pregătit să ne primească — era în aşteptarea unui suflu proaspăt, care să inspire la viaţă. Concertele noastre provocau isterie, în special în Ucraina. Lumea înnebunită se îmbulzea după autografe. Avînd doar 17 ani, desigur, nu am rezistat valului de succes neaşteptat. Gustul celebrităţii îmi părea dulce, dar cu timpul, “savurînd” de consecinţele acţiunilor proprii nu cele mai înţelepte, realizasem că postgustul celebrităţii este amar. După vis frumos, te trezeşti. Îți rămân amintiri și păreri de rău (zîmbeşte).
Aţi cedat scena în favoarea unei afaceri în construcții. Cum vi s-a dat acest pas?
Am cedat scena în favoarea familiei, ca sa o întrețin, deci era un pas conştient. Din muzică niciodată nu am cîștigat bani, doar satisfacție. Activitatea mea în sfera de construcții a adus și ea satisfacție, dar și mîndrie. Construcțiile tot sunt artă. E un sentiment de nedescris, cînd din demisol se înalță case care vor rămîne în timp. Pînă şi după moartea ta…
Ștefan Petrache – artist, a fost și va rămîne, căci muzica îmi curge prin vene. Ștefan Petrache – om de afaceri, m-a făcut să mă redescoper, să fac ceva nou pentru oameni.
Sunteţi de acord că un om de afaceri dispune de calităţi, care îl fac diferit de oamenii, care ezită să lanseze un startup?
Consider că un om de afaceri la nivel de gene este lider. Totuşi, calităţile înnăscute trebuiesc dezvoltate. Aici mă refer la studii în domeniu, experiență, capacitatea de a-ți asuma riscuri. Cheia succesului în afacere este să o gestionezi corect şi să fii capabil să o menții în momente de criză.
Avînd experiență bogată în sfera construcțiilor, spuneți: cum arată o locuință perfectă?
Este amplasată în zonă verde şi respectă toți parametrii de calitate în construcția unui imobil. Acest gen de cămin îl doreşte fiecare. Este locuința care îți permite să te bucuri de natură și comfort, unde poți să-i strîngi pe cei dragi.
Ce sentiment vă trezește faptul, că activitatea dumneavoastră scenică are un impact în societate?
Anii trec, iar noi ne schimbăm, zburăm pe aripile vremii, suntem izbiţi de valuri zbuciumate, uităm iubiri trecute şi oameni care vin şi se duc. Muzica de calitate rămîne pentru mult timp.Vreau să cred că piesele mele vor fi ascultate de noi generații, că nu am creat în zadar.
Ştiu că scrieți versuri — de unde vă inspiraţi?
Nu scriu la comandă sau de dragul scrisului. Din muzică nu am făcut niciodată bani. Creația de fapt, este un narcotic, erupție internă. Deci, mă inspir din starea sufletească.
Permiteţi tinerilor artişti să interpreteze piesele dumneavoastră. De ce?
Sunt mîndru de faptul că artiştii tineri se interesează de creaţia mea. Le permit cu mare drag, dar cu o condiție: să o facă mai bine decît mine (zîmbește). Chiar nu am pretenții la statutul artistului sau a formației din care face parte, doar să o facă bine, să depună suflet. În artă lucrurile ies bine, atunci cînd le faci cu dăruire de sine.
Recent v-ați filmat în videoclip la piesa ”De-aș avea” interpretată de Cătălin Josan, dar cîndva de dumneavoastră. Cum a fost experiența?
Mi-a placut ideea clipului şi am acceptat propunerea din prima. Pe final, am avut niște rezerve privitor la imagine (aș fi folosit-o puțin altfel). Dar, în genere, a ieșit bine, mai ales că la filmarea clipului s-a lucrat gratis.
Ne-am bucurat de susținerea doamnei Lucia Culev (red.: Șefa Direcției Cultură a municipiului Chișinău). Aici vreau să menționez: omul are două morți, una — cînd moare și altă, cînd este dat uitării. Băieții mi-au prelungit viața cu cîțiva ani (zîmbeşte).
Ce credeţi despre interpreţii autohtoni, care se promovează în ziua de azi?
Azi muzica balansează între valoare și non-valoare. Valoarea, totuși, prevalează. Este bine că muzica ușoară se cîntă live, sunt aranjamente muzicale bune și tineri care în creaţia lor revin la valori. Am menționat mai sus despre colaborarea mea cu niște băieți foarte talentați ca Alex Calancea Band, Cătălin Josan. Cu ei muzica în Moldova are viitor.
Ca bărbat care are soţie şi fiică, cum credeţi, care este formula fericirii în cuplu?
Problema cuplurilor care se destramă, este că ei pun accent pe sex și pe sentimente de moment. Pe primul loc este dorința și nu dragostea. Dar fără dragoste nu există cuplu. Formule nu am. Eu am creat o familie democratică. Cu soţia nu am discutat niciodată problema infidelității, am avut încredere unul în celălalt. Şi asta e tot ce vă pot spune.
Care amintiri vă provoacă gînduri despre o maşină a timpului?
Nu ştiu, dacă aş folosi un astfel de instrument. Poate, aș încerca să repar unele greșeli din trecut. Dar, fiind om, e normal să greşeşti. Mult mai greu e să ierţi, dar aici maşina timpului nu ajută. Cu toţii avem regrete, asta este viața. Prefer, totuși să rămîn în prezent, lîngă familia mea, pe care o iubesc enorm.
Materialul a fost publicat în ediția tipărită Nr. 40 a revistei SPLENDID.
Jurnalist: Xenia Bugneac
