În perioada 24-28 mai 2017, sub egida Ministerului Afacerilor Interne, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, desfășoară activități patriotico-militare, în cadrul cărora vor participa peste 100 de copii din mai multe raioane din toată țara.
Instruirile vor avea loc într-o tabără de vară din localitatea Moscovei r-nul Cahul, unde elevii cu vârstă cuprinsă între 16 -17 ani vor învăța mai multe despre bazele securității, în special minorii vor cunoaște mai multe despre activitatea pompierilor, salvatorilor, polițiștilor și vor deprinde tehnici de acordare a primului ajutor, reacționare corectă în situații de risc și cele excepționale, tehnici de orientare și autoapărare.
Elevii fac parte din instituțiile de învățământ ale raioanelor Bălți, Cahul, Florești, Căușeni, Briceni, Leova, Orhei, Ungheni, Comrat și Anenii Noi. Aceștia formează 10 echipe și vor concura în diverse competiții, dezvoltându-și astfel abilitățile de lucru în echipă.
În acest sens, pregătirea copiilor va fi efectuată de către angajați ai subdiviziunilor MAI (Departamentul Poliției de Frontieră, Inspectoratul General al Poliției și Serviciul Salvatori și Pompieri), cu scopul de a instrui și informa tânăra generație în domeniul bazelor securității vieții și formarea unei culturi militaro – patriotice.
Partenerii Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI în organizarea și desfășurarea activităților de instruire sunt Î.C S BEMOL, care vor susține cu materiale informative, dar și premii pentru participanții și câștigătorii competițiilor.