Mulţi dintre noi ne dorim să ajungem să explorăm fiecare colţişor al lumii însă, există locuri în care accesul este interzis turiştilor. Indiferent de câţi bani doreşti să investeşti în călătorie, în 10 locuri ale lumii, nu poţi păşi. Pe lângă asta, pătrunderea în acele zone, indiferent dacă a fost intenţionată sau nu, se pedepseşte cu închisoarea sau chiar cu moartea. Iată care sunt cele 10 destinaţii potrivit The Culture Trip.
Munţii Pădurea Boemiei, Monte Rio, California
Unii dintre cei mai bogaţi, mai puternici şi mai cunoscuţi oameni din lume ajung pe această frumuseţe californiană pentru a organiza petreceri sălbatice. Oricine încearcă să intre neinvitat ajunge în închisoare.
Peşterile Lascaux, Franţa
Aceste minunate picturi preistorice din peşteri au fost odată deschise publicului, dar, din nefericire, au fost închse în 1963, în încercarea de a le salva de la distrugere. Vizitatorii obişnuiau să tragă de ele, pentru a pleca cu bucăţi din acestea acasă.
Insula islandeză Surtsey
Această mică insulă a fost creată în timpul erupţiilor vulcanice oceanice din anii 1960. Accesul nu este permis deoarece oamenii de ştiinţă o studiază pentru a încerca să înţeleagă cum se transformă o insulă nouă într-un habitat.
Insulele Andaman
Dacă ajungeţi pe insula North Sentinel, nu veţi scăpa cu închisoarea. Localnicii de pe această insulă din Oceanul Indian doresc doar să fie lăsaţi în pace. Aşa că obişnuiesc să-şi întâmpine vizitatorii atacându-i cu săgeţi.
Zona 51, Nevada, SUA
Deja nu mai este un secret că în Zona 51 este interzis accesul. Dacă turiştii ajung oriunde în apropierea locului, vor fi luaţi la întrebări de agenţi FBI sau CIA.
Capela din Tablet, Axum, Etiopia
Turiştii care ajung în Etiopia îşi vor dori să viziteze Capela din Tablet, care găzduieşte Chivotul Legământului. Din păcate, accesul nu este permis. Numai păzitorul Arhului are voie să intre.
Insula hawaiană Niihau
Există un motiv foarte simplu pentru care turiştii nu pot vizita acest paradis tropical: este proprietate privată. Invitaţia poate fi făcută numai de către familia Robinson.
Whites Gentlemens Club, Londra, Anglia
Clubul exclusivist al Marii Britanii este doar pentru domni — cei de elită. Dacă nu sunteţi membru şi doriţi să vă alăturaţi, 35 de membri existenţi trebuie să aprobe acest lucru.
Poveglia, Italia
Insula mică din Poveglia este cuprinsă între Veneţia şi Lido. De ce este ilegal să o vizitaţi? Cu mult timp în urmă a existat un spital de boli mintale, unde se presupune că au fost făcute experimente asupra pacienţilor, aceştia fiind torturaţi până la moarte. Oamenii cred acum că locul este bântuit, iar administraţia locală a interzis oricui să-l viziteze.
Ilha da Queimada Grande, Brazilia
Ilha da Queimada Grande este situată în Atlantic la circa 144 kilometri de zona costieră a oraşului Sao Paulo din Brazilia. Deşi arată fascinant, această întindere de pământ ascunde un secret îngrozitor. Ilha da Queimada Grande este poreclită Insula Şarpe, din cauza faptului că găzduieşte mii de vipere vârf de lance aurii, o specie ucigaşă extrem de periculoasă. Singurii cărora le este permisă intrarea pe insulă sunt oamenii de ştiinţă care vor să studieze locul.