Sucuri importate, cu substanțe INTERZISE!

Livrate școlilor și spitalelor din R.Moldova.

Aceasta arată un demers expediat Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) de către Asociația Producătorilor de Conserve din Republica Moldova. Mai mult, o plângere penală, care are la bază aceiași cauză, a fost transmisă și către Procuratura Chișinău. 

Potrivit Asociației Producătorilor de Conserve, este vorba despre produsele neconforme, importate în Republica Moldova sub marca „Соки Украины”, aceste băuturi fiind prezentate drept sucuri, dar care de fapt nu corespund standardelor minime naționale. Prin atribuirea băuturilor menționate a unor caracteristici inexistente și prin marcarea (etichetarea) cu numeroase informații false sau înșelătoare cu privire la natura și calitățile esențiale ale produsului, acest producător, intenționat induce în eroare statul și consumatorii.

Datorită utilizării sub nivelul necesar al ingredientelor naturale, dar și înlocuirii acestora cu adaosuri artificiale de diverse zaharuri și alte substanțe pentru ajustarea gustului și aromei, producătorul „Соки Украины”, în mod fraudulos, induce în eroare nu doar consumatorii, dar și autoritățile statului, care l-au desemnat „câștigător” în mai multe licitații de achiziții publice organizate de instituțiile de stat sau municipale, inclusiv de spitale, precum și de Direcția Educație, Tineret și Sport al mun. Chișinău, astfel că aceste băuturi falsificate, prin utilizarea unor intermediari sunt livrate în instituțiile preșcolare, de învățământ și spitalicești.

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *