Indiferent dacă vrei să te tonifiezi, să slăbești sau pur și simplu să îți îmbunătățești starea de spirit, probabil că găsirea celei mai potrivite rutine îți dă bătăi de cap.
Din păcate, există foarte multe mituri despre fitness în legătură cu ce exerciții să faci sau ce diete să urmezi, care nu te vor ajuta să obții rezultatele pe care ți le dorești și care îți vor face mai mult rău decât bine.
Îți prezentăm o imagine de ansamblu asupra celor mai des întâlnite mituri despre fitness și cele mai greșite concepții despre acest subiect, dar și care este știința reală de care trebuie să ții cont pentru a-ți atinge obiectivele în materie de fitness într-un mod bun și sănătos.
Mituri despre fitness: Pentru a te menține în formă nu trebuie decât să mergi la sala de fitness o dată sau de două ori pe săptămână.
Adevăr: Mersul la sală o dată sau de două ori pe săptămână nu este suficient. Pentru ca antrenamentul tău să producă rezultate reale, ar trebui să faci exerciții de 3-5 ori pe săptămână.
Mit: Cel mai bun moment ca să faci exerciții este dimineața, înainte de orice altceva.
Adevăr: Cel mai bun moment să faci exerciții este oricând ai timp, cu condiția să alegi în așa fel încât antrenamentele să aibă o anumită constanță. Ideal ar fi să faci din fitness un obicei zilnic, așa că dacă ești genul de persoană care preferă să meargă la sală noaptea târziu, atunci mergi. Sau dacă preferi să alegi prin parc dimineața, fă acest lucru. Alegerea este doar a ta.
Mit: Ridicatul greutăților transformă grăsimea în mușchi.
Adevăr: Nu poți transforma grăsimea în mușchi. Fiziologic vorbind, sunt două țesuturi foarte diferite. Țesutul adipos se găsește sub piele, între mușchi și în jurul altor organe interne, cum ar fi inima, iar cel muscular, în tot corpul. Antrenamentul cu greutăți poate ajuta la creștetea țesutului muscular care se află în jurul țesutului adipos. Cel mai bun mod de a scăpa de grăsime este prin intermediul unui regim alimentar sănătos care să includă legume, cereale integrale, proteine și grăsimi sănătoase, cum ar fi cele care se găsesc în uleiul de măsline sau de pește.
Mituri despre fitness: Sportul este cea mai bună metodă pentru a slăbi.
Adevăr: Dacă vrei să slăbești, nu te aștepta ca simplul mers la sală să facă minuni. Pentru a slăbi trebuie, mai întâi, să îți schimbi regimul alimentar într-unul mai sănătos și abia apoi să susții această dietă și cu exerciții fizice. Activitatea fizică este, într-adevăr o condiție necesară pentru a avea un stil de viață sănătos, dar nu și suficientă.
Mit: Abdomenele sunt cele mai bune exerciții pentru a obține „pătrățele”.
Adevăr: Abdomenele antrenează doar mușchii abdominali. Există exerciții care sunt mult mai bune pentru a obține un abdomen tonifiat, cum ar fi cele care includ mai multe grupe musculare.
Mit: Antrenamentul cu greutăți este doar pentru bărbați.
Adevăr: Antrenamentul cu greutăți este foarte bun pentru mușchi și nu are nimic de a face cu genul (masculin sau feminin). Acestea fiind spuse, trebuie să știți că femeile produc mai puțin testosteron decât bărbații, iar studiile sugerează că hormonii joacă un rol foarte important în procesul de antrenare a mușchilor.
Mit: Durează cel puțin două săptămâni ca sa îți ieși din formă.
Adevăr: La majoritatea oamenilor, țesutul muscular începe să dispară pe parcursul unei săptămâni, dacă renunți la exerciții fizice.
Mituri despre fitness: Alergatul la maraton este modul ideal în care te poți menține în formă.
Adevăr: Poți obține mult mai multe rezultate prin simpla alergare ușoară, pe o distanță cât de lungă poți. Nu ești încă pregătită să participi la un maraton? Nicio problemă. Alergatul rapid pentru 5-10 minute sau alergarea ușoară pe distanțe mari poate fi mult mai benefică decât participarea la un maraton.
Mit: Un jurnal culinar te poate ajuta să monitorizezi și să controlezi ce mănânci.
Adevăr: Chiar dacă încercăm să fim cât mai conștiincioși și mai atenți la ce consumăm sau la cât de activi suntem, uneori se poate întâmpla să ne dăm mai multe credite decât merităm. Oamenii au tendința să supraevalueze efortul fizic pe care îl fac sau regimul culinar pe care îl țin. S-ar putea să ai impresia că ai mâncat puțin, dar adevărul să fie altul.
Mit: Băuturile energizante sunt cel mai bun mod de a te rehidrata după un antrenament.
Adevăr: Foarte multe dintre băuturile de genul acesta nu sunt decât apă cu zahăr. Dacă simți nevoia de puțină energie, încearcă să iei niște suplimente alimentare și să îți umpli sticla de apă cu fructe și legume, precum afinele, castraveții, lămâile, portocalele, ghimbiriul și așa mai departe.