Huawei depăşeşte Apple şi devine al doilea producător de smartphone-uri din lume

Perioada iunie — iulie a adus cifre suficient de bune pentru cei de la Huawei, care au vândut mai mult decât Apple şi au trecut pe locul al doilea în clasamentul producătorilor de smartphone-uri.

Firma de consultanţă şi analiză Counterpoint susţine că în lunile iunie şi iulie ale acestui an producătorul chinez Huawei a vândut mai multe smartphone-uri decât Apple şi că acum acesta este pe locul doi, după Samsung.

Dacă datele celor de la Counterpoint vor fi confirmate şi de rezultatele financiare trimestriale ale celor două companii, este o performanţă deosebită pentru cel mai important producător chinez de smartphone-uri.

Meritul acestei performanţe ar fi datorat investiţiilor făcute de Huawei în cercetare, dezvoltare şi producţie, dar şi marketing-ului creativ şi din ce în ce mai agresiv.

 Huawei depăşeşte Apple şi devine al doilea producător de smartphone-uri din lume

Pentru Apple, însă, este doar o pierdere temporară, existând toate şansele ca din toamnă, după lansarea noilor iPhone-uri, compania americană să-şi recapete poziţia. Chiar şi aşa, individual, iPhone 7 şi iPhone 7 Plus rămân cele mai vândute smartphone-uri.

Pentru Huawei, conform Counterpoint, perspectivele de creştere pe termen scurt şi mediu nu sunt încurajatoare. În afară de China, smartphone-urile Huawei mai sunt populare în Europa, Estul Mijlociu şi America Latină. Pe de altă parte, prezenţa companiei este slabă în Statele Unite, Asia de Sud şi India.

De altfel, Huawei nu are niciun telefon în top 10 smartphone-uri vândute în luna iulie, portofoliul său fiind ca o echipă muncitoare dar lipsită de vedete. Huawei ar putea investi şi mai mult în marketing pentru ca flagship-urile sale se devină mai cunoscute şi să tragă după ele brandul companiei.

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *