Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a prezentat-o lumii pe cea de-a doua fiică a sa prin intermediul unui mesaj publicat luni pe rețeaua de socializare.
Zuckerberg, în vârstă de 33 de ani, și soția sa Priscilla Chan, de 32 de ani, au postat o scrisoare adresată lui August, cea mai mică dintre cele două fiice ale lor, la fel cum au făcut când a venit pe lume primul lor copil, Maxima, la sfârșitul anului 2015.
„Lumea poate fi un loc dificil. De aceea este important să ne facem timp să ieșim afară și să ne jucăm”, au scris cei doi pentru August care, în opinia lor, ar trebui să se bucure de copilărie și să facă tot posibilul să petreacă cât mai mult timp în natură, să alerge și să miroasă florile.
„Copilăria este magică. Numai o dată ai ocazia să fii copil, așa că nu îți irosi timpul făcându-ți prea multe griji cu privire la viitor. Pentru asta ne ai pe noi”, au dat asigurări Mark Zuckerberg și Priscilla Chan.
Fondatorul Facebook a anunțat la 18 august că își va lua două luni de concediu paternal după nașterea celei de-a doua fiice. Zuckerberg a spus că va profita de facilitatea care există la Facebook de a-și împărți concediul în două perioade. „Mai întâi îmi voi lua o lună de concediu pentru a sta cu Priscilla și cu fetele, apoi vom petrece și toată luna decembrie împreună”, a precizat Zuckerberg într-o postare pe Facebook.
Zuckerberg și-a luat două luni de concediu paternal și după nașterea primei fiice.
Miliardarul american a anunțat în martie că va avea un al doilea copil.