Astronomii au descoperit o nouă aplicație pentru teoria relativității, formulată în urmă cu un secol de Albert Einstein, pe care o vor folosi pentru a obține o măsurare directă a dimensiunilor stelelor din Univers, informează Reuters.
Într-un studiu publicat miercuri, oamenii de știință au dezvăluit că au folosit datele transmise de telescopul spațial Hubble pentru a determina schimbările fine ale luminozității unei stele îndepărtate, în momentele în care aceasta trece pe lângă o altă stea, destul de apropiată de ea, denumită Stein 2051B.
Savanții au aplicat descoperirile lui Einstein pentru a măsura felul în care gravitația stelei Stein 2051B deformează lumina emisă de cealălalt astru, un fenomen pe care celebrul fizician l-a prezis în urmă cu peste 100 de ani și care reprezintă o metodă directă de calculare a masei stelare. Această tehnică ar putea fi aplicată și altor stele.
«A fost ca și cum măsuram mișcarea unui licurici în fața unui bec de la o distanță de 1.500 de mile», a declarat într-o conferință de presă astronomul Kailash Sahu, care lucrează la Space Telescope Science Institute din Baltimore.
Studiul a fost prezentat la o reuniune organizată de American Astronomical Society în Austin, Texas, miercuri, și a fost publicat în ediția din această săptămână a revistei Science.
Măsurătorile efectuate arată că masa stelei Stein 2051B reprezintă aproximativ două treimi din cea a Soarelui. Stein 2051B este o stea din categoria «piticelor albe» — toate stelele de până la opt ori mai mici decât Soarele devin «pitice albe» atunci când rămân fără combustibil nuclear și colapsează sub propria masă, lăsând în urma lor un nucleu fierbinte.
«Cel mai important element al unei stele este masa ei. Dacă îi cunoaștem masa, știm ce diametru are, cât de strălucitoare va fi, cât timp va trăi, ce se va întâmpla cu ea după ce va muri. Totul depinde de masa stelei», a explicat profesorul Sahu.
Anterior, cercetătorii au determinat masa pentru alte trei stele pitice albe folosind o tehnică indirectă, ce impune ca steaua monitorizată să aibă un partener de orbită, pentru a permite calcularea atracției gravitaționale dintre ele.
«Curbarea» luminii a reprezentat un element cheie în teoria generală a relativității formulată de Einstein, publicată în urmă cu peste 100 de ani, și demonstrată apoi în 1919, după ce oamenii de știință au măsurat curbura luminii din jurul Soarelui în timpul unei eclipse solare totale.
Teoria lui Einstein stă la baza fizicii moderne și a cosmologiei, oferind o perspectivă unică asupra spațiului și a timpului, care sunt modelate de gravitație.
Profesorul Sahu și colegii lui au fost primii oameni de știință care au observat acest fenomen monitorizând un astru din afara Sistemului Solar, a explicat Terry Oswalt, profesor la Embry-Riddle Aeronautical University din Daytona Beach, Florida, într-un eseu publicat tot în revista Science.
