Demeter Fragrance Library, cu sediul în New York, specializată în arome inspirate din izurile din viața cotidiană, a dezvoltat parfumul ‘Kitten Fur’, destinat în special pasionaților de feline de companie.
«După 15 ani de eforturi, Demeter a încapsulat esența olfactivă a căldurii și confortului acelui loc perfect, chiar la ceafa pisicuței», arată compania pe site-ul său.
Parfumul ‘Kitten Fur’ este comercializat sub mai multe forme, printre care se numără colonie, deodorant roll-on, loțiune de corp, gel de duș și difuzor de ulei esențial, pentru cei care doresc ca întreaga încăpere să miroasă ca o pisică gigantică.
Prețul unui astfel de produs variază între 6 dolari și 39,95 dolari, în funcție de varianta aleasă și de cantitate.
Demeter este specializată în dezvoltarea și comercializarea unei game largi de parfumuri printre care se numără atât arome tradiționale, precum «Iasomie» sau «Portocală Dulce», cât și alte izuri mai puțin obișnuite, ca «Popcorn», «Râmă» și «Mingiuțe pufoase» (ce reproduce mirosul de mingi de tenis proaspăt scoase din cutie).
Aceasta nu este, însă, prima încercare a unei companii de a încapsula mirosul specific al pisicii. Felissimo, o societate din Japonia, a scos pe piață în 2015 un spray cu iz de cap de pisică, despre care se spune că ar fi similar cu acela al pâinii coapte, mai scrie sursa citată precizând că această companie a dezvoltat recent un luciu de buze despre care se spune că ar conferi senzația unui botic umed de felină.