Apple a câştigat într-o singură zi 240 de milioane de dolari doar din vânzarea de aplicaţii

Ultima zi a anului trecut va rămâne în istoria Apple, cel puţin până la doborârea noului record, drept cea mai profitabilă pentru App Store. Într-o singură zi, utilizatori de iPhone-uri şi iPad-uri au achiziţionat aplicaţii care au reprezentat venituri de 240 de milioane de dolari pentru Apple, scrie economica.net.

Suma record de 240 de milioane de dolari reprezintă doar procentul pe care Apple şi-l opreşte din vânzarea aplicaţiilor prin intermediul App Store. Compania americană percepe o taxă de 30% din preţul aplicaţiilor de iOS.

În mod tradiţional, perioada Crăciunului era cea care aducea cele mai mari vânzări de aplicaţii pentru Apple. De aceea, este puţin surprinzător că recordul de venituri din aplicaţii a fost doborât în ziua de Revelion, atunci când oamenii, în mod normal, ar trebui să aibă alte priorităţi decât cumpărarea de aplicaţii mobile.

Nici dezvoltatorii de aplicaţii pentru iOS nu se pot plânge. În 2016, Apple a generat pentru aceştia venituri totale de aproximativ 20 de miliarde de dolari. Suma este cu 40 de procente mai mare decât cea din 2015.

De altfel, din 2008, de când există App Store, suma totală câştigată de către dezvoltatori a ajuns la 60 de miliarde de dolari. Faptul că o treime din această sumă a fost generată doar anul trecut, arată că, în ciuda aşa numitei «oboseli», piaţa aplicaţiilor mobile creşte în continuare şi generează venituri importante. Prin «oboseală» unii specialişti ai domeniul se referă la faptul că utilizatorii nu mai au entuziasmul de a căuta şi descoperi noi aplicaţii la fel de puternic ca în urmă cu câţiva ani.

Ţările care au cotizat cel mai mult la bugetul Apple, strict pe zona de aplicaţii, sunt Statele Unite, Marea Britanie, China şi Japonia. De altfel, veniturile din vânzarea de aplicaţii a crescut în China cu 90% faţă de 2015.

App Store-ul celor de la Apple, disponibil la acest moment în 155 de ţări, a ajuns la 2,2 milioane de aplicaţii. Faţă de 2015, numărul aplicaţiilor disponibile pentru iPhone şi iPad a crescut cu 20 de procente.

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *