Madonna a fost desemnată »Femeia Anului 2016» de revista Billboard, scrie sâmbătă revista People.
Câștigătoarea a șapte premii Grammy va primi distincția la a 11-a ediție a evenimentului »Femei în Muzică», organizat la 9 decembrie la New York. Ceremonia înregistrată va fi difuzată de Lifetime la 12 decembrie.
Potrivit ABC News, artista în vârstă de 58 de ani are un an extraordinar, reușind să strângă peste 160 de milioane de dolari cu turneul său mondial »The Rebel Heart», ceea ce a propulsat-o direct în fruntea clasamentului all-time al artistelor cu cele mai mari încasări din turnee, scrie Agerpres.
Madonna a fost aleasă să primească această distincție și pentru implicarea organizației sale, »Raising Malawi», în acțiunile filantropice dedicate sprijinirii programelor de educație și de sănătate pentru copiii din Malawi, din 2006 până în prezent. »Madonna face parte din numărul foarte mic al super-artiștilor a căror influență și carieră depășește domeniul muzical», a indicat într-un comunicat de presă Janice Min, președinte al grupului media The Hollywood Reporter—Billboard. »Datorită viziunii sale creatoare, a inovației persistente și dedicării cauzelor filantropice, ea este o sursă de inspirație pentru sute de milioane de oameni din lumea întreagă», conform aceleiași Janice Min.
Anul trecut, Lady Gaga a fost desemnată de Billboard pentru această distincție, care a mai fost acordată anterior unor artiste, printre care Katy Perry, Beyoncé, Pink sau Taylor Swift.