(studiu) 50% din tinerii care absolvesc liceul nu știu ce profesie să-și aleagă

Un număr mare de tineri care finalizează studiile de liceu, nu sunt deciși în privința specialității/facultății la care vor să-și continue studiile. Una din cauzele acestui fenomen este lipsa consilierii liceenilor în alegerea traseului educațional/profesional individual către învățământul superior, dr arată într-un sondaj realizat de Organizația de Tineret a Partidului Popular European din Moldova.

Conform sondajului realizat de TPPEM 50% din tinerii care susțineau examenele de Bacalaureat nu știau ce profesie/specialitate vor îmbrățișa imediat după finalizarea studiilor liceale.

Numărul mare al absolvenților indeciși se datorează rolului minim al școlii/profesorilor în orientarea tinerilor. La întrebarea cine a jucat un rol decisiv în alegerea facultății/specialității profesorii sunt cotați cu o credibilitate de 3,2% situându-se pe locul 4 din 6 variante de răspuns. Întrebarea a demonstrat că tinerii pe cont propriu iau deciziile – 53%. Pentru 37% din respondenți părinții continuă să joace un rol predominant, chiar dacă nu se regăsesc printre cele mai importante surse de informare.

Partea pozitivă relevată de sondaj este faptul că tinerii conștientizează în proporție de 90% necesitatea informării la liceu despre specializările/ofertele instituțiilor de învățământ superior din Moldova.

Una din concluziile de bază ale sondajului este faptul că lipsa unei strategii clare de orientare profesională în ciclul liceal de studii are un impact negativ asupra determinării absolvenților claselor a XII-a în a-și alege specialitatea/facultatea la care să studieze. Cel mai greu la acest capitol se descurcă tinerii din mediul rural care iau decizia de a studia pe ultima sută de metri – după sesiunea de bacalaureat.

În acest context, Tinerii PPEM au elaborat de 5 soluții pentru depășirea situației de astăzi care pot fi atinse doar prin conjugarea eforturilor comune ale profesorilor, liceelor și a universităților în consilierea tinerilor din ciclul liceal. Conform TPPEM încă din clasa a X-a trebuie de introdus un test universal de orientare în carieră de Ministerul Educației pentru a determina care este vocația educațională/profesională a tinerilor.

diez.md

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *