Pentru ca să te simți frumoasă, nu trebuie să aștepți să răsară soarele. Fie iarna, fie vara, femeia mereu incearcă să arate bine și să își scoată în evidență atu-urile. Și dacă vara nu este o problemă să îți arăți corpul lucrat în toată splendoarea, atunci, pe timp rece, deseori, ne pomenim în fata unei dileme – alegem o haină comodă sau una frumoasă. Ca sa nu mai avem bătăi de cap, designerii au adus pe podiumurile internaționale ultimele tendințe ale sezonului toamna-iarna 2016-2017.
Tendințe
Culoarea și imprimeul crează buna dispoziție
Sezonul rece aduce cu sine culorile reci de iarnă. Nu și de data aceasta! Desigur, culorile clasice, cum ar fi negrul, albul, gri sau bej, rămîn constante, dar alături de ele vin și culorile foarte puternice, specifice anotimpului cald: fuchsia, orange, lime, turcoaz, verde închis, precum și culorile pastelate: lila, piersic, roz pal. Chiar dacă alegi doar să adaugi accente sau să accesorizezi ținuta cu aceste culori, vei capta toată atenția. Experimentează!
Ca sa pari mai puțin serioasă, optează pentru imprimeul în dungi sau buline – acestea s-au regăsit în mai toate colecțiile designerilor cu renume. Actuale sunt și printurile din anii precedenți, precum: animal print sau imprimeurile florale și abstracte – aici poți da frîu liber imaginației și face combinații fără pic de frică.
Stofa, lungimea, factura
Pentru evenimentele la care trebuie sa strălucesti, designerii propun stofele care imită metalele prețioase, precum aurul și argintul. Cu ele nu vei ramîne neobservată! Iar în zile mai reci, nu trebuie sa îți lipsească articolele din piele – acest sezon te impune sa achizitionezi un trench, o fustă sau macar un șort din piele sau imitație de piele. Dar, ca sa nu simți frigul de afară în plină iarnă, în garderobă nu ar trebui să lipsească blana – naturală sau artificială.
Stilul unisex ramîne actual, dar feminitatea este cea care își cistigă pozițiile în acest an. In sfîrșit, sănatatea femeilor este pusă în capul mesei și fustele mini, pur și simplu, dispar – acum la modă este lungimea maxi (fustele lungi devin o frumoasă alternativă blugilor și pantalonilor) și midi (lungimea perfectă pentru femeile cu picioarele ideale). Anii ‘60 devin principala sursă de inspirație – revin în forță rochiile și bluzele anilor ‘40 – ușoare și feminine: fusta-creion, paltoanele drepte, dar și silueta trapez cu mîneca franceză.
Must-have
Încălțămintea
Încalțămintea nu mai este doar o necesitate. Un mix de culori, modele si stiluri – în acest sezon îți poți permite orice doresti! Poți alege clasica elegantă sau retro – aceste stiluri vor fi actuale atît cu pantofii cu toc subțire, cît și cu cei cu tocul stabil și comod, tocmai potrivit pentru ghețuș și zăpadă. Pentru zilele tomnatice care ne bucură cu soare se potrivesc botinele, dar și varianta mai sexy – cizmele dantelate, care sunt un adevarat must-have al sezonului rece.
Culoarea poate fi oricare – atît una potrivită ținutei tale, cît și una contrastantă. Designerii aleg pielea, pielea intoarsă, catifeaua sau, chiar, satenul. Decorul este unul foarte variat – tot felul de lanțuri, funde, volane, aplicații – toate vă vor face să ieșiți din anonimat.
Rochiile
Oricare fashionistă respectabilă deține în garderobă rochii. Acestea, imediat, te transformă dintr-o femeie obișnuită în una dorită, admirată, cochetă, feminină și sexy. In zilele însorite poți opta pentru o rochită ușoară din chiffon sau mătase, iar pentru zilele mai reci designerii propun rochii din stofe plăcute la atingere, cum ar fi cașmirul sau lîna. In trend vor fi rochiile tricotate. La capitolul printuri, rochiile înflorate se mențin pe pozitii. Silueta preferată este cea ajustată sau semiajustată completată cu un cordon îngust sau o centură legată.
Cardiganurile
Cele mai în vogă modele vor fi cele pîna la genunchi. De o popularitate deosebită se bucură cardiganurile tricotate și voluminoase, mai ales dacă acestea sunt în dungi. Oricare ar fi alegerea, acest produs trebuie sa ți se potrivească și să îți pună în evidență silueta.
Geaca
Ca și în anii precedenți, gecile își păstrează ferm locul de cinste în preferințele femeilor. Totuși, o geacă de culoare albă, care poate fi asortată practic la orice, e necesară în garderoba unei femei care ține cont de tendințele modei. Geaca din piele suferă cîteva metamorfoze – i se scurtează mînecile și i se adaugă mai multă furnitură. Astfel, ținuta devine mai atractivă. Alaturi de ea, revin în trend gecile in stil retro, care, mai degrabă, arată ca un sacou micuț.
Vestele
Luxoasele veste din blana naturala sunt un must-have necesar al sezonului toamna-iarna 2016-2017. Acestea pot fi purtate, atît cu pantaloni înguști sau evazați, cît și cu rochii elegante. Blana naturală poate avea culorile naturale, dar vopsită în culori vii sau pastelate reînvie și devine ultramodernă.
Mantia
Neasteptată, dar cu adevărat uimitoare a fost apariția pe podiumurile internaționale a acestui produs preluat din garderoba regilor. Dacă te hotărăști să îți achiziționezi o mantie, absolut toți bărbații îți vor sta la picioare. Ca să te simti o femeie fatală, alege o mantie din piele, tricot, lînă sau blană naturală.
Palton
Cînd vine vorba despre palton, moda actuală îți oferă o libertate absolută în alegerea lungimii – de la mini, la maxi. Important este să te simți comod. Practic în toate colecțiile întîlnim mîneca franceză – adică, dreaptă. Ea se potrivește oricui. Dar paltonașul oversize care avantajează femeile înalte reprezintă o bună opțiune pentru femeile însărcinate. Un hit al acestui sezon este paltonul care amintește clepsidra – astfel, talia va fi evidențiată și vizual va părea mai subțire.
Șubele
Un obiect de lux dorit de fiecare femeie este șuba din blană naturală. Poți alege o subă în culori moderne: azuriu, roz pal sau verde. Dar șubitele albe sau negre te vor bucura mai multe sezoane. Lungimea cea mai practică este sub genunchi. În schimb, șubele maxi nu prea apar pe podium in colecțiile noi.
Acoperămintele pentru cap
Sa ieși din casă cu capul neacoperit în acest sezon este un mauvais ton. Sunt foarte actuale palariile cu boruri largi, în culori chocolate sau bej. Pentru femeile care nu vor să iasă prea mult în evidență, designerii propun palarioarele mici, în stil francez. Se mențin pe poziții căciulele tricotate în cele mai diverse culori și forme. Și iubitoarele de blănuri nu sunt date uitării – colecțiile sunt inundate de diverse variații ale căciulelor din blană naturală vopsită în culori vii.
Concluzie
Designerii pun accent nu doar pe partea estetică, ci și pe comoditate. Moda actuală devine tot mai comodă, oferind femeii o alegere extrem de bogată. Acum, putem alege în dependență de dispozitie orice, pentru ca să ne simțim răsfățate și frumoase.
Text: Diana Voevuțki