Coreea de Nord a acuzat sâmbătă Statele Unite de pregătirea unei lovituri nucleare preventive, după ce Washingtonul a anunțat desfășurarea în Pacific a unui bombardier strategic B-1, pentru prima dată în ultimii 10 ani.
Bombardierul urma să fie trimis sâmbătă pe insula Guam, teritoriu american din vestul Pacificului; armata americană anunțase operațiunea în 29 iulie. Avioanele B-1 nu au mai fost trimise în Guam din aprilie 2006. Potrivit forțelor armate ale SUA, bombardierul strategic ar urma să «ofere comandamentului american din Pacific și aliaților și partenerilor regionali ai Statelor Unite o platformă credibilă de proiectare a forței strategice».
Un comunicat difuzat sâmbătă de presa oficială de la Phenian afirmă că «dușmanii ne sfidează (ca să arate) că pot pregăti o lovitură nucleară preventivă împotriva RPDC (Republica Populară Democratică a Coreei) trimițând un B-1B să survoleze peninsula nord-coreeană în două-trei ore, în caz de urgență. (…) Astfel de inițiative destinate să întărească forța nucleară arată din nou că imperialiștii americani consideră o lovitură nucleară preventivă asupra RPDC un fapt împlinit», citează AFP.
Coreea de Nord amenință cu recurgerea la «acțiuni fizice» pentru a împiedica desfășurarea în Coreea de Sud a sistemului american de apărare antirachetă THAAD (Terminal High Altitude Area Defense). Phenianul a avertizat în mod repetat că ar putea recurge la lovituri nucleare preventive împotriva unor ținte sud-coreene și americane.
În ianuarie, Coreea de Nord a efectuat al patrulea test nuclear, iar miercuri o rachetă balistică nord-coreeană a ajuns pentru prima dată la 250 de km de arhipelagul nipon, în apele considerate de Japonia ca zona sa economică exclusivă. Ca urmare, apreciază AFP, atmosfera în regiune este foarte tensionată între Coreea de Nord de o parte și Coreea de Sud, Japonia și SUA de cealaltă parte.
sursa: agerpres.ro