Regiunea transnistreană trece printr-o criză economică profundă. Indicatorii economici au scăzut la toate capitolele. Bunăoară, în primele șapte luni ale acestui an nivelul comerțului extern al Transnistriei a scăzut cu 25 la sută față de anul trecut. În aceste condiții exportul s-a redus cu 12%, iar importul cu mai bine de 30%.
De remarcat e că anul trecut de două ori a scăzut importul din Ucraina. Funcționarii de la așa-numitul minister al dezvoltării economice al Transnistriei comentează această scădere dramatică, punând-o pe seama măsurilor de blocare introduse de partea ucraineană.
Potrivit analiștilor de la Expert Grup, criza economică din regiunea transnistreană se adâncește, pe fondul reducerii cererii interne, erodarea activităților de export, dar și a divergențelor politice majore în ajunul „alegerilor prezidențiale”.
Deși economia din stânga Nistrului s-a redus cu un neverosimil 20% în 2015, aceasta nu dă semne de revenire. Pe fondul reducerii dramatice a veniturilor populației, inclusiv a remiterilor, dar și deficitului de valută străină, importurile s-au comprimat cu circa o treime T2-2016, față de anul precedent, spun experții.
Mai mult, nivelul înalt de incertitudine economică și socială din regiune a alimentat emigrarea de capital către Ucraina și malul drept al Nistrului, iar acumularea de capital urmează să scadă cu circa 20%. În aceeași perioadă, exporturile au scăzut cu circa 5%, în mare parte din cauza menținerii fixării “cursului de schimb al rublei transnistrene”, fapt ce continuă să erodeze competitivitatea exportatorilor din regiune.
În acest context, Expert-Grup recomandă deprecierea urgentă, însă controlată și dozată a „rublei transnistrene”, cu circa 15% până la final de an, și cu încă 25% pe parcursul anului 2017, în paralel cu măsuri active de stimulare a investițiilor, pentru a elimina fenomenul pieței negre de capital și reanima exporturile.
Sursa: independent.md