A „uitat” într-un taxi un tablou cu valoarea de 1,5 milioane euro

Un comerciant de artă a depus o plângere de furt la poliția franceză după ce „a uitat” un tablou cu o valoare estimată la 1,5 milioane de euro în portbagajul unui taxi parizian, joi, 27 aprilie, au anunțat marți surse din poliție citate de AFP.

Comerciantul, al cărui nume nu a fost făcut public, „trebuia să se întâlnească cu un colecționar în Arondismentul III”, în centrul Parisului. El a luat un taxi, a pus tabloul în portbagaj și apoi l-a „uitat”, conform sursei citate de AFP, care adaugă că presupusa victimă nu a reușit să identifice taxiul în care s-a urcat și a depus, sâmbătă, o plângere la poliție pentru furt.

Comerciantul de artă a pierdut o pânză semnată de artistul plastic italian Lucio Fontana, lucrare denumită „Concetto spaziale” și evaluată la 1,5 milioane de euro.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *