O familie de moldoveni a donat o ambulanţă satului de baştină

O familie stabilită în Marea Britanie.

Îşi doresc o viaţă mai bună şi o localitate prosperă. Vorbim de familia Cojan din satul Colibaş, stabilită în Maria Britanie, care a donat localităţii o ambulanţă de producţie engleză. Vehiculul este dotat cu utilaj modern şi va putea fi utilizat pentru urgentele medicale din cel puţin trei localităţi din raionul Cahul. Noua ambulanţă a fost oferită primăriei la Ziua diasporei.

Aflaţi timp de 16 ani peste hotare, soţii Cojan au reuşit să înfiinţeze o firmă de asamblare a maşinilor în Marea Britanie. Însă dorul de casă îi face să revină periodic în Moldova, unde se implica in rezolvarea problemelor satului de baştină.

„Asta este un prim ajutor oamenilor, care poate să ajute şi să salveze foarte mulţi oameni, desigur că nu o să ajute doar colibăşenii, dar o să meargă tot malul Prutului, nu numai că o donăm şi atâta tot , dar ne luăm responsabilitatea de a o asigura cu piese, dacă se strică ceva, de a o întreţine şi pe parcurs”, a spus Aliona Cojan, locuitoare din Colibaş.

Colibăşenii susţin că ambulanţa era o mare necesitate. De serviciile ambulantei vor beneficia circa 11 mii de oameni, locuitori ai trei localităţi din sudul ţării. În satul Colibaş locuiesc aproape şase mii de oameni.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *