În Bulgaria va fi interzis acces la internet, în caz de amenințare teroristă

Parlamentul bulgar a aprobat, în primă lectură, legislația antiteroristă ce permite Guvernului de la Sofia să restrângă unele drepturi în timpul unei situații de urgență.

Astfel, în timpul unor alerte teroriste, vor putea fi impuse restricţii de circulaţie sau interzis, pentru perioade limitate, accesul la Internet. A fost prelungită, de la 6 luni la 3 ani, şi perioada în care vor fi păstrate datele obţinute de la companiile de comunicaţii mobile şi de la furnizorii de internet.

Conform unora dintre prevederile noii legi, în timpul acțiunilor de prevenire sau de gestionare a situației provocate de un eventual act terorist, forțele de ordine vor avea dreptul să limiteze libertatea de mișcare, să suspende accesul la internet iar companiile care gestionează rețelele informatice vor fi obligate să ofere autorităților un acces imediat la date.

Pe de altă parte, autoritățile vor avea dreptul să stocheze până la trei ani înregistrările cu comunicațiile personale, perioada maximă permisă în prezent fiind de șase luni.

O altă dispoziție a legii face referire la cartelele pre-pay și prevede că operatorii de telefonie mobilă pot înregistra cel mult zece numere pentru un singur utilizator.

Măsurile pot fi dispuse de șeful Agenției pentru Securitate Națională – serviciul bulgar de contraspionaj – sau de Ministerul de Interne pentru cel mult şase luni. Orice măsură luată în baza acestei legi poate fi contestată la Curtea Supremă Administrativă, dar depunerea contestației nu are ca efect suspendarea aplicării respectivei măsuri. De asemenea, legea solicită guvernului să adopte un plan antiterorist național.

Sursa: argumentul.info

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *