Fiica lui Obama, lucrează casier la restaurant

Deşi a crescut ducînd «la dolce vita» în Casa Albă, acest aspect nu a oprit-o pe Sasha Obama să aibă un job de vară destul de normal.

Potrivit ziarului Boston Herald, tînăra de 15 ani lucrează la un restaurant ce serveşte fructe de mare, în Martha’s Vineyard, o insulă în Massachusetts.

Sasha lucrează în tura de dimineaţă la restaurantul Nancy’s, un restaurant popular cu specific pescăresc, din Martha’s Vineyard. În timp ce slujba pe care o are este super tipică pentru un adolescent normal, în timpul verii, pentru fiica preşedintelui vine la pachet şi cu cîteva «beneficii» de la Serviciul Secret.

Sasha, care îşi foloseşte numele întreg la serviciu (Natasha), este în permanenţă acompaniată de 6 agenţi în timpul orelor de lucru. Aparent, nu toată lumea o recunoaşte imediat pe mezina familiei. «Lucrează jos, la fereastră, unde dă mîncarea comandată la pachet», a povestit un angajat al restaurantului.

«Ne întrebam noi de ce mai sînt 6 oameni care să o ajute acolo, dar apoi am aflat cine este». Aparent, o altă angajată de la Nancy’s nu este prea entuziasmată de prezenţa lui Sasha, declarînd: «E aici de cîteva zile. E destul de întîmplător».

Membrii familiei Obama sînt prieteni apropiaţi cu proprietarul restaurantului Nancy’s, Joe Moujabber, şi de cîţiva ani merg la restaurant de fiecare dată cînd sînt în vacanţă. Familia Obama va pleca în concediu în acest weekend, pe insula Martha’s Vineyard.

Sursa: noi.md

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *