Experți: Sărăcia și politicul frânează dezvoltarea regională a Moldovei

Deși dezvoltarea regională este una din prioritățile statului, autoritățile alocă sume insuficiente pentru nevoile locale, asta în timp ce localitățile Republicii Moldova au nevoie de zeci de miliarde de lei pentru a se dezvolta. Mai mult, programele de dezvoltare regională nu ar trebui să fie definite de interese partizane consideră experții independenți. Această opinie a fost exprimată de Directorul de programe IDIS Viitorul, Viorel Chivriga și expertul economic, Ion Tornea în cadrul misiunii ”60 de minute de realism economic”.

”Pentru anul 2016 în Fondul pentru Dezvoltarea Regională au fost prevăzuți 199,2 milioane de lei. O sumă infimă, dacă o raportăm la schimbările așteptate în Republica Moldova, dar și la cererea de resurse financiare pentru a avea rezultate. Avem nevoie de miliarde pentru realizarea obiectivelor ambițioase anunțate de guvernare, dar și schimbările care urmează să fie realizate în raioane”, a explicat Viorel Chivriga.

Potrivit lui, banii ar trebui să meargă pe filiere diferite. Este vorba de economie, servicii și domeniul social. ”În primul rând avem nevoie de economie locală care să producă bunuri și servicii și care trebuie să fie ancorată la piață pentru crearea locurilor de muncă. Pe de altă parte, este foarte importantă eliminarea disparităților între regiuni, localități în ceea ce privește infrastructura, serviciile publice și capacitățile instituționale ale instituțiilor publice de a gestiona procesul de modernizare a localităților urbane și rurale ”.

La rândul său, Ion Tornea a spus că bani în Fondul Dezvoltării Regionale sunt puțini, dar proiecte sunt multe. Or, în Republica Moldova nu este stipulat rolul autorităților publice locale. Noi avem o structură instituțională stabilită care prevede mecanismele și organele care implementează politica regională ADR-urile. În timp ce în politici nu este stabilit rolul autorităților publice locale.

”Politica de dezvoltare regională trebuie să meargă în paralel cu descentralizarea. Avem o strategie, dar aceasta bate pasul pe loc. Problema este politică, iar cine deține fondurile are de câștigat dividende politice. Atunci când fondurile se distribuie după criterii politice nu putem vorbi de o dezvoltare echilibrată”, a concluzionat Tornea.

Emisiunea ”60 de minute de realism economic” este realizată de IDIS ”Viitorul” în parteneriat cu Radio Europa Liberă și este difuzată on-line în fiecare marți.

abcnews.md

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *