Ei sunt marii câștigători de la Premiile Emmy 2018

Filmul „Marvelous Mrs. Maisel” a fost senzația serii în cadrul celei de-a 70-a ceremonii a Premiilor Emmy care a avut loc ieri seară.

Impunându-se în cadrul a cinci categorii, inclusiv la cel mai bun serial de comedie.

Regizorul Amy Sherman-Palladino a plecat cu două premii, pentru cel mai bun scenariu și cea mai bună regie a unui serial de comedie, în timp ce Rachel Brosnahan și Alex Borstein au plecat acasă cu premiul câștigat la categoriile cea mai bună actriță dintr-un rol principal al unei comedii, respectiv cea mai bună actriță care a interpretat un rol secundar.

La alte categorii, „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”, „Game of Thrones” și „Godless” și-au asigurat porția în cadrul decernării Premiilor Emmy. Dacă în „Game of Thrones” stabilea în 2015 un record de premii Emmy, anul acesta a fost votat doar la categoria cel mai bun serial de dramă iar Peter Dinklage a obținut un premiu Emmy la categoria cel mai bun actor într-un rol secundar.

Ryan Murphy a fost premiat la secțiunea cel mai bun regizor pentru o serie limitată pentru filmul „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story” iar Darren Criss s-a ales cu un premiu Emmy pentru rolul principal interpretat în această mini-serie. „Godless”, nominalizat la șase premii Emmy, s-a ales cu două.

Lista completă a câștigătorilor Premiilor Emmy 2018

Cel mai bun actor in rol secundar intr-un serial de comedie

Henry Winkler Barry (HBO)

Brian Tyree Henry, Atlanta

Louie Anderson, Baskets

Kenan Thompson, Saturday Night Live

Tituss Burgess, Unbreakable Kimmy Schmidt

Alec Baldwin Saturday Night Live (NBC)

Tony Shalhoub The Marvelous Mrs. Maisel (Prime Video)

Cea mai bună actriță într-o serie de comedie

Alex Borstein, The Marvelous Mrs. Maisel

Zazie Beetz, Atlanta

Laurie Metcalf, Roseanne

Leslie Jones, Saturday Night Live

Aidy Bryant Saturday Night Live (NBC)

Betty Gilpin GLOW (Netflix)

Kate McKinnon Saturday Night Live (NBC)

Megan Mullally Will & Grace (NBC)

Cel mai bun scenariu pentru un serial de comedie

Amy Sherman-Palladino, “Pilot,” The Marvelous Mrs. Maisel

Donald Glover, “Alligator Man,” Atlanta

Stefani Robinson, “Barbershop,” Atlanta

Alec Berg and Bill Hader, “Chapter One: Make Your Mark,” Barry

Liz Sarnoff, “Chapter Seven: Loud, Fast and Keep Going,” Barry

Alec Berg, “Fifty-One Percent,” Silicon Valley

Cea mai bună actriță în rol principal într-un serial de comedie

Rachel Brosnahan, The Marvelous Mrs. Maisel

Pamela Adlon, Better Things

Lily Tomlin, Grace and Frankie

Allison Janney, Mom

Tracee Ellis Ross, Black-ish

Issa Rae, Insecure

Cel mai bun regizor al unui serial de comedie

Amy Sherman-Palladino, “Pilot,” The Marvelous Mrs. Maisel

Donald Glover, “FUBU,” Atlanta

Hiro Murai, “Teddy Perkins,” Atlanta

Bill Hader, “Chapter One: Make Your Mark,” Barry

Jesse Peretz, “Pilot,” GLOW

Mike Judge, “Initial Coin Offering,” Silicon Valley

Cel mai bun actor într-un serial de comedie

Bill Hader, Barry

Anthony Anderson, Black-ish

Ted Danson, The Good Place

Larry David, Curb Your Enthusiasm

Donald Glover, Atlanta

William H. Macy, Shameless

Cea mai bună actriță în rol secundar într-o serie limitată sau film

Merritt Wever, Godless

Adina Porter, American Horror Story: Cult

Letitia Wright, Black Museum (Black Mirror)

Sara Bareilles, Jesus Christ Superstar Live in Concert

Judith Light, The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story

Penélope Cruz, The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-o serie limitată sau film

Jeff Daniels, Godless

Brandon Victor Dixon, Jesus Christ Superstart Live in Concert

Finn Wittrock, The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story

Ricky Martin, The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story

Edgar Ramírez, The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story

Michael Stuhlbarg, The Looming Tower

John Leguizamo, Waco

Cel mai bun scenariu pentru o serie limitată sau film

William Bridges and Charlie Brooker, USS Callister (Black Mirror)

Kevin McManus and Matthew McManus, American Vandal

Scott Frank, Godless

David Nicholls, Patrick Melrose

Tom Rob Smith, The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story

David Lynch and Mark Frost, Twin Peaks

Cel mai bun regizor pentru o serie limitată sau film

Ryan Murphy, “The Man Who Would Be Vogue,” The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story

Scott Frank, Godless

David Leveaux and Alex Rudzinski, Jesus Christ Superstar Live In Concert

Barry Levinson, Paterno

Edward Berger, Patrick Melrose

Craig Zisk, “9/11,” The Looming Tower

Cea mai bună actriță într-un rol principal al unei serii limitate sau al unui film

Regina King, Seven Seconds

Sarah Paulson, American Horror Story: Cult

Edie Falco, Law & Order True Crime: The Menendez Murders

Jessica Biel, The Sinner

Michelle Dockery, Godless

Laura Dern, The Tale

Cel mai bun actor într-un rol principal al unei serii limitate sau al unui film

Darren Criss, The Assassination of Gianni Vesace: American Crime Story

Antonio Bandera, Genius: Picasso

Benedict Cumberbatch, Patrick Melrose

Jeff Daniels, The Looming Tower

John Legend, Jesus Chris Superstar Live in Concert

Jesse Plemons, USS Callister (Black Mirror)

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *