Doar 10% din absolvenții de la Pedagogie se angajează în calitate de profesori

Actualul sistem de remunerare a cadrelor didactice nu stimulează performanța, profesorii nu sunt motivați să-și sporească nivelul de calificare, iar managerii instituțiilor de învățământ general au mai degrabă rolul de administrator, decât de director autonom. Acestea sunt concluziile studiului preliminar realizat de o companie estoniană de consultanță, angajată de către Ministerul Educației pentru a elabora noua formulă de salarizare a cadrelor didactice și manageriale.

În primul raport intermediar, liderul de echipă al companiei ”Civitta” Kęstutis Jovaišas a accentuat necesitatea adaptării sistemului educațional la dinamica situației demografice și a subliniat stringența întreprinderii măsurilor pentru a atrage tinerii specialiști: ”În prezent doar 10% dintre absolvenții de la specializările pedagogice se angajează în calitate de profesor sau educator. Dacă nu veți acționa, în anul 2021 numărul cadrelor didactice cu vârsta de pensionare va constitui 50% din numărul total de cadre didactice care activează în sistemul educațional. Remunerarea în funcție de numărul de ore predate și numărul de ani lucrați în același loc nu este suficient de motivantă, deoarece nu se ține cont de performanța pedagogului și nici de evoluția profesională a acestuia. Obținerea gradelor didactice nu schimbă prea mult situația, pentru că tehnicile de predare rămân aceleași, chiar dacă pedagogul a acces la un grad mai mare. De asemenea, beneficiul financiar este prea mic pentru a justifica efortul ce trebuie depus pentru a obține un grad didactic, ceea ce explică interesul scăzut al pedagogilor, în special din mediul rural. Totuși, scopul nu este de a avea cât mai mulți învățători cu grade, ci de a crea cât mai multe personalități-model pentru elevi. În acest context, trebuie să implementați soluții alternative, dar flexibile, care ar permite motivarea profesorilor.

Totodată, este necesar să continuați reforma în sistemul educațional, deoarece în școlile cu un număr mai mare de copii performanța academică a elevilor este mai mare, iar cadrele didactice au o pregătire mai bună. Numărul cadrelor manageriale, la fel, trebuie optimizat, or, principiul “un director – o clădire” este costisitor și nu este eficient. O mare provocare pentru sistemul educațional din Republica Moldova este transformarea directorilor în adevărați lideri ai comunităților școlare.”

Ministrul educației Corina Fusu a menționat că este foarte important ca noua formulă de salarizare să fie una bazată pe aprecierea performanțelor: ”Ministerul Educației susține implementarea practicilor europene, inclusiv a discutat posibilitatea de a forma pedagogii inițial și continuu multidisciplinar, ceea ce ne-ar ajuta să soluționăm problema insuficienței cadrelor didactice și să optimizăm sistemul educațional. Un profesor care ar deține abilități pentru a preda mai multe discipline, ar avea și un salariu mai mare. Deși la momentul actual în Republica Moldova raportul elev-cadru didactic este de 11:1, față de 18:1 – în școlile europene, avem profesori lipsă la mai multe discipline. Dorim să creăm un sistem viabil, ce încurajează tinerii, motivează fiecare pedagog și asigură calitatea instruirii, indiferent de localitatea în care se află școala. Suntem dispuși să elaborăm împreună conceptele alternativelor pentru remunerarea cadrelor didactice și manageriale și să examinăm minuțios provocările pentru fiecare dintre ele.”

Experții estonieni au salutat inițiativa de a instrui multidisciplinar pedagogii, afirmând că aceasta este soluția optimă în contextul numărului în scădere al populației, respectiv, al elevilor. De asemenea, au recomandat intensificarea transferului de cunoștințe între cadre didactice și între instituții de învățământ, instituirea mentoratului, angajarea directorilor nu doar cu experiență didactică, ci mai degrabă cu abilități manageriale.

La final părțile au convenit să creeze grupuri de lucru iar la următoarele întruniri – să propună o viziune strategică privind noul sistem de remunerare.

Reamintim că elaborarea unei noi formule de salarizare a cadrelor didactice și manageriale este unul dintre indicatorii Proiectului ”Reforma Învățământului în Moldova”, realizat de Ministerul Educației, cu suportul Băncii Mondiale.

Raportul final al experților internaționali va fi precedat de alte câteva rapoarte intermediare.

diez.md

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *