Cei mai stylish copii de pe Instagram

Dacă până acum bloggerii au pus stăpâmire pe reţelele de socializare, fiind o sursă de inspiraţie pentru întreaga lume, nici cei mici nu s-au lăsat mai prejos.

Mulţi copii cu vârste cuprinse între 3 şi 8 ani pozează zilnic forografii cu ţinute impresionante, urmărite de mii de persoane pe Instagram. Părinţii sau fraţii lor au grijă ca apariţiile lor să fie cât mai creative şi să îi pozeze în ipostaze interesante, punându-le în evidenţă atitudinea cool.

Iată 5 dintre cei mai stylish copii de pe Instagram pe care trebuie să îi urmăreşti!

@sheriandsheri, 14,5 mii followers

Aceste două micuțe pe numele Olga și Esenia sunt din Rusia. Mama acestor fete obișnuiește să îmbrace micuțele la fel, probabil pentru a nu se certa.

@thedaddyfashionstylist, 119 mii followers

Această micuță este originară din Australia și este urmărită datorită stilului său vestimentar pe care il aleg tăticii acesteia. 

@fashion_laerta, 630 mii followers

 Acestă domniță are un stil vestimentar diferit, îi place să poarte ținute rebele și să le combine cu elemente mai feminine. 

@coco_pinkprincess, 458 mii followers

La vârsta de 6 ani Coco deja cunoaște ce înseamnă grunge style și dramatic style. Precum și alți japonezi, Coco adoră brandurile renumite și optează pentru cele mai aprinse culori.

@gavinduh, 184 mii followers

Deja la 8 ani Gavin singur își combină hainele și decine în ce să se îmbrace. 

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *